Axl Rose, Billy Corgan și Alanis Morissette au comemorat-o pe Lisa Marie Presley

Joi, 12 ianuarie, Lisa Marie a fost transportată de urgență la un spital local după ce a suferit un stop cardiac în casa ei din Calabasas. Înainte de a fi transportată de paramedici, aceștia au efectuat manevre de resuscitare și i-au administrat epinefrină pentru a ajuta la recâștigarea pulsului. Potrivit publicațiilor americane, fostul ei soț, Danny Keough, locuia cu Presley și a încercat să o resusciteze înainte de sosirea ambulanței.

“Cu durere în suflet împărtășesc vestea devastatoare că frumoasa mea fiică Lisa Marie ne-a părăsit. A fost cea mai pasionată, puternică și iubitoare femeie pe care am cunoscut-o vreodată”, a declarat Priscilla Presley într-un comunicat.

Lisa Marie și Priscilla Presley au participat la Globurile de Aur pe 10 ianuarie pentru a-l vedea pe Austin Butler câștigând trofeul pentru rolul din “Elvis”. Înainte de decernarea premiilor, cele două au fost prezente la o petrecere unde a fost onorat Elvis Presley, cu ocazia împlinirii a 88 de ani de la nașterea sa.

“Sunt atât de copleșită de acest film, de efectul pe care l-a avut și de ceea ce a făcut Austin. Sunt atât de mândră. Știu că și tatăl meu ar fi foarte mândru”, declara Lisa Marie la eveniment.

Născută pe 1 februarie 1968, Lisa Marie a fost singurul copil al lui Elvis și Priscillei Presley. Ea a moștenit proprietatea Graceland, după moartea tatălui, bunicului și străbunicii ei. Apoi, când a împlinit 25 de ani, a moștenit întreaga avere a lui Elvis Presley. A vândut 85% din avere, care avea o valoare estimată la 100 de milioane de dolari, dar a păstrat Graceland.

Lisa Marie Presley a lansat primul album muzical, “To Whom It May Concern”, în 2003. Discul a fost certificat cu aur și s-a vândut în peste 500.000 de copii. În 2005, a lansat cel de-al doilea album, “Now What”. Ambele albume, lansate de Capitol Records, au debutat în top 10 Billboard 200.

Al treilea material discografic – “Storm & Grace” – a lansat în 2012 de Republic Records. Pentru a promova albumul, Lisa Marie Presley a interpretat single-ul principal, “You Ain’t Seen Nothin’ Yet”, la legendarele studiouri Sun din Memphis.

În ceea ce privește viața personală, Lisa Marie a fost căsătorită de patru ori: cu muzicianul Danny Keough, cu Michael Jackson, cu actorul Nicolas Cage și cu producătorul Michael Lookwood. Lisa Marie a avut patru copii: Benjamin Keough, Riley Keough și gemenele Finley și Harper. În 2020, Benjamin se stingea din viață în urma unei sinucideri.

 » Citește continuarea pe pagina autorului