Jared Leto şi Machine Gun Kelly au 8 nominalizări la Zmeura de Aur; Iată nominalizările

Parcă Zmeura de Aur e mai neiertătoare ca oricând în 2023 şi vedem mai multe nume mari decât de obicei pe listă. Mă refer în special la Tom Hanks şi Ana de Armas. Pe numele lor oficial Golden Raspberry Awards, premiile au ajuns la ediţia cu numărul 43. Ceremonia e ţinuta de obicei în acelaşi weekend cu Premiile Oscar şi “sărbătoreşte” cele mai slabe filme din ultimul an.

“Good Mourning”, film în care joacă Machine Gun Kelly are nu mai puţin de 7 nominalizări. Artistul, care a făcut în ultimii ani tranziţia de la rapper la rocker a scris, regizat, a produs şi a jucat în această peliculă de tip stoner comedy. În ea mai apar şi Mod Sun şi Megan Fox. Filmul a beneficiat de o raritate: o notă de zero curat pe Rotten Tomatoes. MGK are nominalizări pentru “Cel mai slab actor”, “Cel mai slab regizor”, “Cel mai rău combo de pe ecran”. Bifează nominalizări şi pentru cel mai slab scenariu şi cel mai slab film.

Prietenul rapperului, Pete Davidson este şi el pe listă, pentru “Cel mai slab actor secundar”. Cumva nu acesta e filmul cel mai criticat, ci “Blonde”, în care Ana de Armas o joacă pe Marilyn Monroe şi a strâns 8 nominalizări la Razzies. MGK nu e singurul rocker cu şanse mari la trofee de genul, deoarece Jared Leto, solistul Thirty Seconds to Mars e nominalizat pentru apariţia sa din filmul “Morbius”.

“Morbius” are 5 nominalizări, iar Leto ar putea fi desemnat “Cel mai slab actor”. Tom Hanks e nominalizat pentru rolul de Gepetto din “Pinocchio”, versiunea Disney. “Jurassic World” Dominion” apare la categoria “Cel mai rău remake sau sequel”. Din păcate nu avem şi o categorie de coloană sonoră sau melodie originală.

“Câştigătorii” deloc râvnitelor trofee vor fi anunţat pe 11 martie 2023, cu o zi înainte de Premiile Oscar.

 » Citește continuarea pe pagina autorului