A murit Taylor Hawkins, bateristul trupei Foo Fighters
Share

Taylor Hawkins, toboșarul trupei Foo Fighters, a murit la vârsta de 50 de ani. Vestea tragică a fost dată de formație printr-un mesaj pe social media. Cauza morții nu a fost dezvăluită.
Publicat
acum 3 ore
pe
26/03/2022
Taylor Hawkins, toboșar Foo Fighters │ FOTO: Captură YouTube
Trupa Foo Fighters era în turneu în America de Sud și urma să cânte la Festivalul Estéreo Picnic din Bogotá, Columbia.
“Familia Foo Fighters este devastată de pierderea tragică și intempestivă a iubitului nostru Taylor Hawkins. Spiritul său muzical și râsul lui contagios ne vor însoți pentru totdeauna. Suntem cu sufletul alături de soția, copiii și familia sa și cerem ca intimitatea lor să fie tratată cu cel mai mare respect în acest moment inimaginabil de dificil.” – a transmis trupa.
— Foo Fighters (@foofighters) March 26, 2022
Taylor Hawkins s-a născut pe 17 februarie 1972. Era membru Foo Fighters de 25 de ani, din 1997, venind în trupă după plecarea lui William Goldsmith. Pe lângă rolul de baterist, Taylor participa la înregistrări și vocal, cu chitara sau la pian. A contribuit inclusiv pe partea de compoziție.
Ultima sa apariție alături de trupă a fost la festivalul Lollapalooza Argentina, pe 20 martie 2022. Urmărește mai jos o înregistrare video de la recitalul ce a cuprins 19 piese. Hawkins a fost vocea principală în interpretarea cover-ului “Somebody to Love” (Queen).
VIDEO: Ultima apariție live a lui Taylor Hawkins alături de Foo Fighters
Înainte să colaboreze cu trupa lui Dave Grohl, Taylor Hawkins îi însoțise în turnee pe Sass Jordan și Alanis Morissette. În 2004 începuse un proiect personal, Taylor Hawkins and the Coattail Riders, în cadrul căruia cânta atât la tobe, cât și cu vocea. Hawkins era căsătorit din 2005, având trei copii.
Îți recomandăm aceste videoclipuri
Dave Grohl nu încetează să ne surprindă şi a lansat o piesă care sună în egală măsură a Motorhead şi Metallica. Pentru acest proiect Foo Fighters şi-a schimbat numele în Dream Widow şi a scos piesa “March of the Insane”. O piesă care face cât albume întregi de piese comerciale de rock alternativ.
Publicat
acum o lună
pe
16/02/2022
Dave Grohl în trailerul “Studio 666” │ FOTO: captură YouTube / Foo Fighters
“March of the Insane” este lejer surpriza anului 2022, pentru că nu credeam că Grohl poate lansa aşa ceva. Cei care comentează pe YouTube au remarcat similaritatea cu proiectele secundare ale fostului toboşar Nirvana, Them Crooked Vultures şi Probot. Ce e drept Dave e omniprezent, l-am văzut recent la tobe şi pe hitul lui Halsey, “Honey”, unde a lucrat cu Trent Reznor de la Nine Inch Nails.
Există şi un motiv pentru care formaţia “Dream Widow” a lansat single-ul şi anume pentru a îl include pelicula horror “Studio 666”, un proiect Foo Fighters de altfel. În acel film formaţia se mută într-o casă bântuită din Encino, California, cu o istorie întunecată. Dorinţă este de a înregistra un nou album, dar Dave Grohl se trezeşte asaltat de forţe supranaturale, care au legătură cu foştii “chiriaşi” ai casei. Aşa apare formaţia Dream Widow, care ameninţa finalizarea albumului, dar şi vieţile muzicienilor. Pare o poveste a la Rob Zombie, dar e Grohl pur.