LOADING

Type to search

Noutăți

“Queen: Budapest” – am privit un concert din 1986 și mi-am dorit să fi fost acolo

Share
“queen:-budapest”-–-am-privit-un-concert-din-1986-si-mi-am-dorit-sa-fi-fost-acolo

“Queen: Budapest” este o filă dintr-un jurnal pe care toate generațiile ar trebui să îl citească. Un jurnal despre o eră trecută, despre o artă care a prins viață acum aproape jumătate de secol și despre o perioadă în care, poate, oamenii știau să se bucure altfel de ceea ce aveau în fața ochilor. Filmul-concert nu se limitează la a readuce pe ecran un spectacol legendar. Reușește să conecteze publicul de astăzi la artiștii, spectatorii și energia de atunci. Iar acesta este subtextul care, pentru mine, cântărește poate chiar mai mult decât show-ul în sine: o radiografie a ceea ce înseamnă să fii prezent, autentic și în conexiune cu tot ce te înconjoară.

Schimbarea este singura constantă a vieții, iar acceptarea ei este, până la urmă, una dintre lecțiile pe care le învățăm pe parcurs. Nimeni care a înotat împotriva curentului nu s-a bucurat prea tare de călătorie. Cu toate acestea, schimbarea vine la pachet cu o doză de melancolie și nostalgie, care ne face să privim înapoi și, inevitabil, să comparăm trecutul cu prezentul.

Știu că nu este tocmai corect să compari merele cu perele. Lumea s-a schimbat, tehnologia a evoluat, iar felul în care creăm, ascultăm și distribuim muzica nu mai seamănă prea mult cu cel de acum câteva decenii. Cu toate acestea, am sentimentul că unii dintre muzicienii care se aflau în plină glorie acum 30, 40 sau 50 de ani s-au apropiat mai mult decât mulți dintre contemporanii lor de ceea ce înseamnă arta în forma ei cea mai pură.

Pentru mine, arta are o legătură strânsă cu respectul. Respectul pentru frumos, pentru procesul de creație și pentru toate provocările care îl însoțesc, pentru cunoaștere, pentru propria identitate artistică și, în cele din urmă, pentru publicul care primește și dă mai departe ceea ce artistul a creat.

Dacă ar fi să simplific toate aceste gânduri, aș spune că muzica și concertele live de altădată erau savurate, în timp ce astăzi tindem să le consumăm. Din teama de a nu rata ceva, ne concentrăm tot mai mult pe cantitatea experiențelor și mai puțin pe calitatea lor. Vrem să fim peste tot, să vedem totul, să surprindem momentul perfect și să avem dovada că am fost acolo. Uneori, ajungem să privim experiența prin ecranul telefonului, în loc să o trăim pur și simplu.

Ce-i drept, putem face și un exercițiu de imaginație: dacă am trimite cele mai performante smartphone-uri în trecut, sunt convinsă că generația părinților mei ar fi stat și ea la butoane, încercând să surprindă cele mai bune cadre pentru Instagram Stories. Până la urmă, fiecare epocă își are propriile tentații. Și poate tocmai de aceea e important să privim trecutul nu doar cu nostalgie, ci și cu suficientă luciditate încât să înțelegem ce ne poate învăța despre prezent.

Recunosc, a fost o introducere cam lungă pentru o recenzie de film-concert. Dar “Queen: Budapest” mi-a trezit toate aceste gânduri, iar istoria din spatele spectacolului merită mai mult decât o simplă enumerare a pieselor din setlist.

Un concert care a trecut dincolo de Cortina de Fier

Pe 27 iulie 1986, Queen urca pe scena stadionului Népstadion din Budapesta, în cadrul turneului “The Magic Tour”. Cu trei ani înainte de căderea Zidului Berlinului, concertul devenea un moment de referință pentru istoria muzicii rock: era primul spectacol rock susținut pe un stadion, în spatele Cortinei de Fier, de o trupă occidentală.

Importanța evenimentului se vede și în cifre. 80.000 de bilete au fost vândute, iar aproximativ 45.000 de oameni au ascultat concertul din afara stadionului.

 » Citește continuarea pe pagina autorului