Teambuilding 2 Review: mai haios, la fel de dezlânat în editare
Share
Dacă primul film s-a dorit a fi o radiografie a tot ce e în neregulă cu corporațiile din România, iar în subtext erau diferențele dintre regiunile țării, în partea a doua avem în subtext diferențele dintre generații. În special dintre Gen Z și mileniali, ambele generații fiind prinse acum în angrenajul corporației. Micutzu e cel mai șocat de aceste diferențe, peste care încearcă să treacă, dar eșuează de fiecare dată, izbucnind într-o diatribă de înjurături.
Dar nu e retrograd, e mai degrabă frustrat că nu i-a ieșit conexiunea cu puștanii.
Povestea? Echipa de șoc din prima parte pleacă iar în teambuilding, de data asta internațional. Nu în vreo locație răsărită, ci în Republica Moldova, peste Prut. Scopul este de a câștiga marele premiu, dar în fundal se produce o trădare: compania se desființează și Micutzu e pus pe liber, în vreme ce colegii săi ajung sub comanda diabolicului Silviu. Silviu e colegul gluten-free, care bea matcha, bagă intrigi și, în general, vrea să ajungă sus prin sabotaj.
Cumva, nu i s-a dat destul de mult timp să strălucească, distribuția fiind prea încărcată cu actori, unii mai mari, unii mai mici. Acum fac echipă mai degrabă Micutzu și Anca Dinicu decât BROmania și Micutzu, ca în primul film. Cumva, BROmania, deși vine din postura de creier al proiectului, a fost integrat ca un vector de penibilitate și un personaj care decade mult față de primul Teambuilding, dar are și o revenire sau… semi-revenire spre final.
Ce am remarcat e cum filmul virează depaaaarte de tot de-ale politicului și reduce și clișeele legate de clujeni sau olteni, pentru a provoca mai puține animozități. Apar și barmanii/oamenii de la castel din Republica Moldova pe radar și abia aici încep catalogările și stereotipurile: apropierea de ruși, samogon, graiul, fetele frumoase, pasiunea pentru alcool, violența în familie… și un singur castel frumos.
Ce mi-a părut mie rău e că s-a redus masiv numărul de probe și întreceri față de primul Teambuilding. Cumva, manevrele de fundal domină peisajul, iar povestea propriu-zisă a întrecerii contează mai puțin. Iar pe lângă sabotaje, nu ar fi Teambuilding fără o beție pe cinste și o bacanală a lui Micutzu cu niște substanțe interzise. E clasica secvență de „trip în pădure” din comediile americane, filmată cu un POV frumos sau, de fapt, cu „camera de unchi”, cea de sub bărbie, în vreme ce delirul se amplifică.
S-au temperat masiv aluziile sexuale, pesemne a scăzut ratingul de vârstă, și înjurăturile au fost reduse. Pe de altă parte, „glumele cu pipi” sunt enorm de multe și dese; am numărat vreo 7–8, de până și Ian ar fi mândru.
Nu prea înțeleg cum de Vidra Productions a făcut un Teambuilding 1 și un Miami Bici 1 în care a editat filmele dezlânat, ca pe niște sketch-uri, apoi, în Miami Bici 1 și Candidatul Perfect, editarea a funcționat mai bine, iar acum am revenit la ceva ce se simte ca „Director’s cut… în lipsă”. Parcă lipsesc secvențe, parcă filmul a fost scurtat și trecem prea brusc dintr-o scenă în alta, fără cursivitate.
La final de zi, clash-ul între generații e baza și reprezentanții Gen Z, mai ales Performative Males, au fost excelent aleși. Poate merita și vreo poantă cu masculinitate toxică, frații Tate și cineva Alpha, de dragul antitezei. Cumva, am învățat multe despre lingo-ul Gen Z și despre felul în care văd ei viața din filmul ăsta.
Concluzie
Finalul a părut grăbit și a rămas și loc de Teambuilding 2. Simt că vom vedea totuși o ediție extinsă a filmului pe Netflix.