Impresii despre Nightborn, filmul horror finlandez cu coloana sonoră Apocalyptica
Share
Poveste
Cuplul e compus din Saga, jucată de Seidi Haarla, și din Jon, jucat de Rupert Grint. Ei se mută „la țară”, în Finlanda, în pădure, practic, și acolo concep un copil… ciudat. Se naște păros, pare a avea o legătură specială cu pădurea, suge sânge în loc de lapte și are un țipăt asurzitor. Îi face rău lumina, dar și metalul rece, și pare o rudă cu… trolii din basmele finlandeze.
Peste toate acestea aruncăm vizite de familie, ridicol de situație și… zero jumpscares, ceea ce mă bucură. Într-un fel, avem aici Antichrist Light, un Lars Von Trier light de tot, diet, menthol, dacă erau țigări. Căsnicia se prăbușește cu fiecare minut ce trece și, în mod inedit, și Saga se transformă odată cu copilul său. Practic, pădurea le cotropește viața.
Actorie
Actorie… așa și așa. Seidi dă tot ce are, în expresivitate corporală, momente în care o ia complet razna și fie își urăște pruncul, fie sfâșie pe oricine se apropie de el. Ea și Rupert nu prea au chimie, iar bariera lingvistică nu o face pe Saga un personaj prea plăcut sau ușor de înțeles. Dar expresivitatea e a ei. Rupert pare doar extenuat, obosit, sătul de tot și toate și deseori uimit și prea răbdător. Nu prea îl prind momentele când își pierde răbdarea și trântește totul.
Rudele? Mătușile, bunica? Enervante, dar cred că asta era și scopul. Sunt personaje secundare ușor de ignorat, tipic finlandeze și, apropo, filmul ironizează mult răceala finlandeză și felul lor de a fi. Se cam exagerează puțin cu culture clash-ul chiar, aș îndrăzni să zic.
Pe cel mic nu prea îl vedem la față și m-a șocat să văd la final de film câte dubluri a avut, în diferitele luni de viață. Cred că s-au folosit 20 de bebeluși pentru a prezenta evoluția micului trol. Cu Seidi Haarla, lucrurile sunt ciudate și, având în vedere finalul filmului și maturarea experienței Nightborn pe măsură ce mă gândesc la ea, cred că voi ajunge să cred că mi-a plăcut personajul mamei prinse între postpartum și supranatural.
Muzica
De parcă nu era de ajuns că liderul Apocalyptica, Eicca Toppinen, a compus albumul acestui soundtrack, cu 18 piese, ei bine, și Max Cavalera a înregistrat vocalize pentru universul sonor al filmului. Aș zice că el e vocea pădurii. Alegerea lui Toppinen a venit firesc din gusturile regizoarei Hanna Bergholm. Într-un interviu pentru The Moveable Fest, ea povestește că asculta Apocalyptica încă din perioada în care începea să contureze povestea. Fiind fană heavy metal, și-a dorit ca muzicianul să aducă în film expresivitatea violoncelului și intensitatea acestei muzici. Legătura cu Apocalyptica face, deci, parte din concepția proiectului încă de la început.
Regizoarea le-a spus lui Toppinen și Nyström că îl admiră în mod deosebit pe Max Cavalera pentru growl-ul său. Toppinen îl cunoștea și a făcut legătura. Cavalera a înregistrat în propriul studio, urmând indicațiile regizoarei, inclusiv vocalize care trebuiau să evoce un copac. Vocea lui a fost apoi amestecată în diverse momente ale filmului, ca parte a mediului sonor.
Muzica e tristă, visătoare, melancolică și apăsătoare, la fix pentru un film horror fără jumpscares și care se strecoară ușor pe șira spinării tale.
Concluzie
Dacă îți place Lars Von Trier… ai o problemă, dar o poți trata. Ei bine, aici avem o versiune mai light, film european de la o poștă, un pic exagerat pe alocuri, prin rudele și părinții care ignoră anormalul situației până e prea târziu. Dar între coloana sonoră bună, între finalul șocant și peisajele superbe,