Muzica lui Enescu, printre lumânări și sunete din natură: 1.200 de locuri gratuite la concerte în patru orașe
Share
Spectacolul se numește „Enescu: Rapsodia Română și Universul său” și marchează 125 de ani de la compunerea „Rapsodiilor române”. Programul pune împreună cele două rapsodii, fragmente din „Poema română” și melodii din tradiția populară, precum „Cântă cucu”, „Cine iubește și lasă” și „Ciuleandra”. Aranjamentele camerale sunt interpretate live, iar un actor completează muzica printr-o narațiune inspirată din reflecțiile compozitorului. Decorul include materiale naturale și lumânări electrice, alături de un parfum creat în colaborare cu Adorable.
Turneul începe pe 7 noiembrie, la ora 18:00, la Filarmonica Oltenia din Craiova, unde sunt alocate 200 de locuri gratuite. Urmează Hunedoara, pe 12 noiembrie, de la ora 20:00, la Corviniana, tot cu 200 de locuri gratuite. La Bacău, spectacolul ajunge pe 20 noiembrie, la ora 18:00, la Teatrul „Radu Beligan”, cu cea mai mare alocare: 600 de locuri gratuite. Ultima oprire este la Filarmonica Pitești, pe 28 noiembrie, de la ora 20:00, cu alte 200 de locuri.
Locurile gratuite se solicită prin formularul de pe pagina proiectului, individual sau în grup. Profesorii și reprezentanții instituțiilor de învățământ ori ai organizațiilor pot trimite o singură cerere pentru întregul grup, incluzând însoțitorii în numărul total. Confirmările vin prin e-mail, în ordinea solicitărilor și în limita disponibilității. Concertele au și bilete cu plată, cele 1.200 de locuri fiind alocarea gratuită din cadrul turneului.
Proiectul include și MULTISENZORIAL Lab, un program de mentorat și practică remunerată pentru șase tineri deja selectați. Câte doi participanți vor lucra în mana…
