Primele două filme “Dune” revin în cinematografele românești înaintea ultimului capitol al trilogiei
Share
În esență, “Spider-Man: Brand New Day” urmează aproape matematic structura clasică a unui film cu supereroi. La început, Peter Parker are o rutină bine stabilită: Spider-Man intervine acolo unde poliția nu poate face față, prinde infractori, salvează civili, iar autoritățile apar, de cele mai multe ori, doar pentru a încheia misiunea.
Urmează, inevitabil, incidentul care zdruncină această aparentă liniște. Apar noi amenințări, scene de luptă spectaculoase, sacrificii, momente emoționante și replici cu rol moralizator despre familie, prietenie și faptul că nimeni nu trebuie să poarte singur toate poverile lumii.
Este o formulă pe care Marvel și Sony, în cazul lui Spider-Man, o folosesc de ani buni și pe care “Brand New Day” nu încearcă să o reinventeze. În schimb, preferă să o execute corect. Este, într-un fel, exact ceea ce promite și titlul: o zi nouă pentru Peter Parker, dar o poveste familiară pentru spectator.
Un Peter Parker care încearcă să meargă mai departe
Filmul continuă firesc evenimentele din “Spider-Man: No Way Home”. După vraja lui Doctor Strange, Peter rămâne complet singur, șters din memoria tuturor celor pe care îi iubea. Singurătatea devine adevăratul antagonist al primei părți a filmului. Peter urmărește în tăcere conturile de socializare ale lui Ned și MJ, încercând să păstreze vie o viață care nu mai există decât pentru el.
Ca mulți oameni atunci când viața personală li se destramă, Peter se refugiază în muncă. Numai că, în cazul lui, munca înseamnă să alerge prin New York după Scorpion, Tombstone sau grupul de ninja The Hand.
Din fericire, filmul nu îl transformă într-un personaj stagnant. Dimpotrivă, îl vedem evoluând. Se antrenează, își perfecționează costumul, își studiază propriul ADN și încearcă să devină un Spider-Man mai eficient și mai inteligent decât cel pe care îl cunoșteam.
Adevărata luptă nu este cu răufăcătorii, ci cu sinele
Un atac asupra Departamentului de Control al Daunelor schimbă complet direcția poveștii. Spider-Man descoperă rapid că oamenii implicați nu acționează din proprie voință, ci par controlați de o forță misterioasă. Investigația îl aduce alături de Yelena Belova și Frank Castle, însă adevărata miză nu mai este doar identificarea unui inamic invizibil.
Filmul mută conflictul în interiorul protagonistului. Traumele, izolarea și nostalgia încep să îi afecteze chiar propriul ADN, iar întâlnirea cu Bruce Banner oferă una dintre cele mai interesante conversații ale filmului. Discuția despre inhibitorul folosit de Hulk devine, de fapt, o reflecție asupra naturii umane: Cum decidem care parte din noi merită păstrată? Există cu adevărat oameni buni și oameni răi sau fiecare dintre noi trăiește într-o zonă gri?
Spider-Man și Frank Castle, un duo contrastant, dar complementar
Poate cea mai puternică dinamică din acest film este între Spider-Man și Frank Castle aka The Punisher. Schimburile constante de replici ironice și diferențele evidente de personalitate funcționează excelent atât ca umor, cât și ca mijloc de caracterizare.
Dincolo de glume, însă, cei doi reprezintă două răspunsuri complet diferite la aceeași traumă. Frank Castle și-a construit existența în jurul ideii că trebuie să lupte singur. Peter Parker învață exact contrariul: faptul că ai pierdut oameni importanți nu înseamnă că trebuie să suferi în tăcere și izolare.
O poveste cu răsturnări de situație previzibile și o posibilă trimitere la “Avengers: Doomsday” (SPOILER!)
Antagonistul vânat de Spider-Man, cel care intră în mintea oamenilor, nu este altul decât Jean Grey, unul dintre cei cinci membri originali X-Men. Având în vedere istoricul său din benzile desenate și din filmele X-Men (NU ca Dark Phoenix), era cam imposibil de crezut că rolul său este într-adevăr negativ, ci mai degrabă gândit ca o derută.