Alessia Pop a revenit la Vocea României și a încheiat audițiile pe nevăzute din 2026
Share
Alessia Pop a revenit la Vocea României cu un moment special și nostalgic. Tânăra a urcat din nou pe scenă și a interpretat “Dzelem Dzelem”, piesa cu care a impresionat la audițiile pe nevăzute de anul trecut. Reîntâlnirea a fost primită cu entuziasm de antrenori, care au recunoscut încă de la primele note vocea care a câștigat trofeul în 2025.
“A venit să ne răcorească după o zi întreagă de filmări”, a glumit Theo Rose.
La rândul ei, Alessia a mărturisit că îi era dor de atmosfera emisiunii.
“Doamne, ce frumos e aici! Mi-era dor!”
Tudor Chirilă a recunoscut-o imediat și a remarcat impactul pe care vocea sa îl are încă de la primele acorduri.
“Deci momentul ăla când știi foarte clar de la prima notă cine e – ăsta e, fără discuții, premiul cel mare.”
Tudor: “A cântat după 12 ore și și-a păstrat statutul de Vocea României”
În testimonialele de după moment, Tudor a vorbit despre rezistența și pregătirea artistei. Alessia a așteptat timp de 12 ore, a rămas alături de concurenții care au urcat pe scenă și a cântat la finalul zilei fără să-și piardă forța interpretării.
“Alessia a cântat după 12 ore și și-a păstrat statutul de Vocea României venind și cântând. Iarăși s-a făcut liniște.”
Și Theo Rose a fost în asentiment, declarând:
“Momentul ăla este, din punctul meu de vedere, etalon. Ea a așteptat o zi întreagă cu concurenții. A stat pe aici, s-a perindat, i-a încurajat pe toți și a venit după aia să cânte. Vă dați seama ce bine pregătită, ce tehnică dacă ea a cântat așa la ora aia.”
De la patru scaune întoarse în audiții la trofeul Vocea României 2025
Povestea Alessiei Pop la Vocea României a început în octombrie 2025. Avea 16 ani, venea din Suceava și făcea naveta până la București pentru lecții de canto. A ales “Dzelem Dzelem” pentru audiția pe nevăzute și a întors toate cele patru scaune. Momentul a impresionat prin forța vocală, dar și prin emoția transmisă. Smiley a apăsat atunci butonul MUTE pentru Theo Rose și Horia Brenciu, încercând să-și mărească șansele de a o convinge pe concurentă. Alessia a ales însă echipa Theo Rose și Horia Brenciu.
Parcursul ei a luat o nouă turnură în etapa Confruntărilor. A interpretat “Nu sunt prost, dar nici deștept” alături de Rebeca Iana. Deși nu a fost salvată de antrenorii săi inițiali, Tudor Chirilă a ales să o păstreze în competiție și a adus-o în echipa lui. Au urmat alte momente importante: “Până când nu te iubeam” la Knockout-uri, o versiune rock a piesei “Beggin” în primul LIVE și emoționanta interpretare “Hymne à l’amour” în semifinală.
În marea finală, Alessia a demonstrat că poate aborda stiluri diferite. A cântat “Purple Rain”, a interpretat “De vei pleca” alături de Tudor Chirilă și a încheiat seara cu “Ederlezi” alături de Cristian Ciaușu, câștigătorul Românii au talent 2024.
VIDEO: Alessia Pop la Vocea României 2026
Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!
Îți recomandăm aceste videoclipuri
Emisiuni radio-tvLizuca Bîgu a emoționat-o până la lacrimi pe Irina Rimes la Vocea României: “Noi avem drumul nostru, tu și eu, separat și împreună”
Lizuca Bîgu a venit la audițiile Vocea României cu emoții, dar a reușit să întoarcă toate scaunele cu piesa “A Part of This”. Interpretarea a atins un punct sensibil în Irina Rimes și a deschis o discuție despre alegerea dintre o carieră sigură și drumul muzicii.
