“Linkin Park: Unshatter” – ce înseamnă cu adevărat să o iei de la zero
Share
Regizat de Joe Hahn și Mark Ritchie, filmul pornește de la sesiunile de studio din 2022 și ajunge până la revenirea trupei pe scenă în 2024, odată cu lansarea albumul “From Zero”. Dincolo de procesul de creație a albumului și de cooptarea în formulă a vocalistei Emily Armstrong și toboșarului Colin Brittain, “Linkin Park: Unshatter” expune și perioada dificilă în care membrii rămași au încercat să înțeleagă ce mai înseamnă Linkin Park după pierderea lui Chester. Povestea este completată de secvențe live filmate la concertul din São Paulo, susținut pe 15 noiembrie 2024, în aceeași zi în care a fost lansat “From Zero”.
Doliul este una dintre acele experiențe despre care știm foarte multe în teorie și foarte puține în practică. Primești informația, o înțelegi cognitiv, dar durează până când ajunge să devină noua realitate. Viața merge înainte, deși pentru o vreme ai senzația că a rămas suspendată într-un singur punct. Membrii Linkin Park povestesc exact despre această senzație. În 2017, lumea lor s-a oprit. Trupa traversa atunci una dintre cele mai importante perioade ale carierei. Albumul “One More Light” fusese lansat cu doar câteva luni înainte, iar formația se afla în turneul de promovare. În același timp, identitatea Linkin Park era indisolubil legată de Chester Bennington. Moartea lui nu a însemnat doar pierderea unui coleg și prieten, ci și dispariția unei părți fundamentale din ceea ce fusese trupa până atunci.
Pentru muzicieni, dar și pentru fani, subiectul Chester rămâne unul sensibil. Aproape sacru. Iar “Unshatter” a înțeles foarte bine acest lucru și nu a încercat să transforme durerea într-un spectacol. Mike Shinoda, Joe Hahn, Dave Farrell și Brad Delson au avut nevoie de timp. Nu au știut imediat dacă vor mai face muzică împreună și, mai ales, nu au știut ce ar trebui să fie Linkin Park fără Chester. Rob Bourdon a ales să nu se întoarcă în formația reunită, în timp ce Brad Delson a rămas implicat în procesul creativ, fără să participe la concertele live ale noii formule.
Filmul s-a concentrat în special pe Mike, Joe și Dave și pe experiențele lor în cei șapte ani de pauză. De exemplu, Mike și-a canalizat o parte din emoții în “Post Traumatic”, albumul solo lansat în 2018, gândit ca un jurnal. A fost însă sincer și a declarat că a fost un proiect dificil, iar concertele live de promovare l-au secătuit. Poate nu era momentul, poate că procesul de vindecare încă nu începuse, poate că era nevoie să rămână mai mult pe tușă pentru a reveni, câțiva ani mai târziu, la Linkin Park.
Revenirea Linkin Park nu a început cu o mare declarație, ci cu muzică făcută în joacă
Joe a propus să se întâlnească și să facă pur și simplu muzică, fără niciun fel de țel. Muzicienii au încercat să se concentreze pe pasul din fața lor, fără să anticipeze întregul drum. Se întâlneau în studioul de acasă al lui Mike, făceau jam sessions, improvizau și, foarte important, se jucau. Nu exista încă presiunea de a fi Linkin Park. Erau doar niște oameni care încercau să afle dacă mai pot crea împreună. Mediul acesta creativ l-a făcut pe Mike să își lărgească orizonturile și să caute colaborări cu alți muzicieni. Așa a apărut în peisaj Colin Brittain.
Colin era deja un fan declarat al formației și a venit cu ceva ce pare să fi contat aproape la fel de mult precum talentul său de instrumentist: entuziasm, energie și dorința reală de a fi acolo. Mike a vorbit în film despre faptul că talentul este doar o treaptă. Personalitatea,