LOADING

Type to search

Noutăți

Pumpkin Fair 2026 are loc pe 3 și 4 octombrie la Grigore Antipa; Află detalii

Share
pumpkin-fair-2026-are-loc-pe-3-si-4-octombrie-la-grigore-antipa;-afla-detalii

Concerte & turnee

La început de octombrie, Pumpkin Fair 2026 acaparează grădina Muzeului Antipa. Festivalul se desfășoară pe 3 și 4 octombrie, având un program ofertant, ce include seri cu cinema în aer liber, jocuri și activități pentru copii și tradiționalul maraton de sculptat dovleci.

Publicat

acum 2 ore

pe

28/09/2026

Pumpkin Fair 2026

Pumpkin Fair 2026 │ FOTO: Captură Facebook

Toamna îsi face loc în centrul Bucureștiului în forme surprinzătoare: de la instalații artistice, decorațiuni și sculpturi, până la preparate culinare și ateliere. La Pumpkin Fair 2026, publicul va regăsi toate aceste elemente și activități tomnatice. Festivalul are loc în weekend-ul 3-4 octombrie, în grădina Muzeului Grigore Antipa din Piața Victoriei, accesul fiind gratuit pentru copiii sub 12 ani.

La Pumpkin Fair 2026, toamna își face loc prin cele 5 lumi prezente:

  • Pumpkin Art – punctul central al evenimentului, cu decorațiuni minunate de toamnă, care invită la fotografiat.
  • Pumpkin Village – o plimbare de weekend printre standurile cu producători locali, miniafaceri de familie, artizani sau pur și simplu o plimbare printre baloți de paie și dovleci.
  • Pumpkin Lab – o experiență gastronomică de toamnă completă: dovleac copt, plăcintă cu dovleac, înghețată de dovleac, cafea cu aromă de dovleac.
  • Pumpkin Playground – jocuri și activități pentru copii.
  • Pumpkin Night – cinema în aer liber începând cu ora 19:00, cu film tematic de toamnă.

Maratonul de sculptat dovleci

Un loc special în cadrul festivalului îl reprezintă Maratonul de sculptat dovleci – cel mai mare atelier de sculptat și pictat dovleci. Acesta se desfășoară pe 3 și 4 octombrie, între orele 10:00 și 20:00, în Grădina Muzeului Antipa.

Ce trebuie să știi:

  • Dovlecii care se vor sculpta sunt un soi potrivit pentru această activitate, cu pereți groși. Activitatea include și pictatul acestora.
  • Prețul unui atelier de sculptat este de 50 lei.
  • Atelierele se desfășoară permanent, fără programare, în intervalul orar 10:00-20:00

Ce alte ateliere mai poți găsi la maraton:

  • Atelierul de pictură pe figurine tomnatice
  • Atelierul de slime ‘dovlecesc’
  • Atelierul de pictură cu nisip
  • Pictură pe față

Prețurile biletelor la Pumpkin Fair 2026

  • Bilet de o zi – 25 lei.
  • Intrare gratuită pentru copii cu vârsta până în 12 ani.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Îți recomandăm aceste videoclipuri

INFOMUSIC

…  » Citește continuarea pe pagina autorului