Resident Evil (2026): viii cu viii, mortii cu… totii!
Share
Poveste
Bryan are de transportat o cutie cu… organe (crede el) spre Raccoon City, până ce îşi dă seama că la marginea oraşului se întâmplă ceva suspect. Zombii îi apar în cale, deşi pare că pe el l-au fentat jocurile şi filmele cu zombii, de vreme ce nu îşi dă seama de zombificare. Se confruntă cu creaturi ca din iad, cu tentacule, corpuri fuzionate, care încearcă să îl muşte său sfâşie, care aleargă frenetic, cu ochii injectaţi şi care au membre convertite în mici tentacule.
Evident, Bryan, jucat de Austin Abrams, e complet couch potato şi nefamiliar cu luptele că în Afghanistan, nefamiliar cu armele şi în general cu supravieţuirea. Ajunge amestecat într-o conspiraţie corporate, ce implică Umbrella Corp, al cărei virus face deja ravagii în Raccoon City şi nu numai. O poveste care sună cliseic, până vezi ce a făcut de fapt regizorul Zach Cregger.
Omul din spatele Weapons şi Barbarian a făcut o comedie întâi şi apoi un horror. Bryan nu găseşte muniţie, nu e capabil să distrugă lacăte folosind mitraliere şi shotgun-uri, Bryan e “bătut” de uşi care nu se deschid sau închid când are nevoie. Bryan e o caricatură, dar e şi opusul oricărui erou din jocuri video. Are o problemă cu piedica armelor, cu lucrul în echipă, cu orientarea, chiar şi cu o staţie sau walkie talkie.
Modus operandi? Scapă ca prin urechile acului. Se împleticeşte printre hectolitri de sânge şi fetuşi păianjeni, între fetiţe cu picioare tentacule şi câini cu capete care se deschid ca florile. Da, filmul te face să râzi, dar şi sperie groaznic, cu crescendo al răului ce vine peste Bryan. Şi vine mereu vizibil şi treptat, în goană, fără pauze şi fără ezitare.
Actorie
Austin Abrams işi face treaba binişor, e mai real decât orice personaj din septalogia cu Milă Jovovic. Nu e Albert Wesker, nu e Leon, nu e nimeni din clasicii seriei. E la fel de important în marea schemă ca un livrator de pizza. Austin joacă în altă cheie decât în Weapons, dar păstrează frica lucioasă din ochi acolo. Ceva mai sober şi ancorat în viaţa reală, tras puţin în jos de relaţia cu iubita sa însărcinată, Austin e campion internaţional la văitat. Se văita că Morty din Rick and Morty, are un ţipăt feminin convingător şi e un scream queen aparte.
Poate deveni enervant în momentele de criză, dar fix aşa s-ar purta orice om normal şi non soldat care e prins în apocalipsă zombie. Neîndemânatic, plângăcios, ezitând, fricos, cu mici victorii care îl fac să ţopăie ca un drăcușor, pentru ca apoi să o ia în barbă. Frica lui e mereu reală, lacrimile şi dezamăgirea la fel, bucuria la fel.
În distribuţie mai sunt şi Kari Reis, în rolul femeii de acţiune care dispare în 30 de secunde, dar şi foarte comicul Paul Walter Hauser, care e omul corporate Umbrella manipulator şi la fel de nepriceput că Austin la ale luptei de gherilă. În general cam puteţi uita de restul de personaje. Resident Evil e un one man show al lui Austin, care e orice numai nu Arnold în Predator.
Efecte speciale/ CGI
Efectele speciale sunt excelente şi sunt mai degrabă practice, decât CGI. Sunt fidele… şi nu prea jocului original, iar Zach pare să aibă un fetiş cu tentaculele şi fuziunea de corpuri, ceva ce nu apare în RE-uri. Dar peisajele sângeroase, creaturile de iad de aici sunt prinse între comic şi grotesc. Sunt îngrozitoare ca look şi design, dar maldărul de corpuri care se rostogoleşte e comic.