Christopher Judge, vocea lui Kratos din “God of War”, vine la Bucharest Gaming Week 2026
Share
Christopher Judge a devenit una dintre cele mai recognoscibile voci din industria jocurilor video prin interpretarea lui Kratos în “God of War” (2018) și “God of War Ragnarök” (2022). Pentru rolul din “Ragnarök”, actorul a primit premiul Best Performance la The Game Awards 2022. Interpretarea sa a contribuit la noua imagine a personajului, transformându-l pe Kratos dintr-un războinic dominat de furie într-un personaj mai complex, prin relația cu fiul său, Atreus.
Dincolo de gaming, Christopher Judge este cunoscut și pentru rolul lui Teal’c din serialul “Stargate SG-1”, unul dintre personajele principale ale producției SF.
Bucharest Gaming Week sărbătorește zece ediții
Bucharest Gaming Week a debutat în 2018 și a crescut de la an la an, reunind creatori de conținut, branduri, dezvoltatori și pasionați de jocuri video. În cadrul edițiilor precedente au fost organizate competiții, turnee, întâlniri cu creatori și numeroase experiențe dedicate comunității.
Pentru ediția aniversară, organizatorii pregătesc cel mai amplu program de până acum și își propun să transforme Bucharest Gaming Week într-un eveniment relevant și la nivel european.
“Aceasta este cea mai mare ediție Bucharest Gaming Week de până acum și, în același timp, un punct de cotitură pentru noi. După zece ediții în care am construit și am crescut constant acest eveniment, următorul nostru obiectiv este să îi extindem relevanța dincolo de România”, a declarat Tudor Dăescu, co-organizator Bucharest Gaming Week.
GTA VI ajunge la Bucharest Gaming Week la doar două zile de la lansare
Una dintre principalele atracții ale ediției aniversare va fi “Grand Theft Auto VI”. Jocul va putea fi testat la Bucharest Gaming Week în premieră în cadrul unui eveniment din România, la doar două zile de la lansarea mondială programată pentru 19 noiembrie 2026. Astfel, vizitatorii evenimentului vor avea ocazia să experimenteze unul dintre cele mai așteptate jocuri video ale ultimilor ani la scurt timp de la debutul oficial.
“Marvel’s Wolverine”, “Silent Hill: Townfall” și alte jocuri
GTA VI nu va fi singurul titlu important disponibil la eveniment. Organizatorii pregătesc o selecție de jocuri populare, printre care “Counter-Strike 2”, “EA Sports FC 27”, “League of Legends”, “Fortnite” și “Minecraft”. Lista include și producții foarte așteptate precum “Blood of Dawnwalker”, “Silent Hill: Townfall”, “Marvel’s Wolverine”, “Phantom Blade Zero” și “Assassin’s Creed: Black Flag Resynced”.
În program se găsesc turnee și competiții cu premii, astfel încât publicul să poată participa activ, nu doar să testeze jocurile disponibile.
iSilent și Jimmy Hex se alătură evenimentului
Pe lângă Christopher Judge, Bucharest Gaming Week 2026 îi va avea printre invitați pe iSilent și Jimmy Hex, doi dintre creatorii de conținut cunoscuți din România.
iSilent are peste 1,6 milioane de abonați pe YouTube, comunitatea sa fiind construită în special în jurul conținutului dedicat Minecraft. În iunie, creatorul a devenit primul YouTuber român de gaming care a susținut un show sold-out la Sala Palatului. Jimmy Hex este cunoscut pentru videoclipurile sale de storytelling animat și pentru stilul bazat pe umor. Comunitatea sa depășește două milioane de abonați.
Organizatorii urmează să anunțe și alți creatori de conținut și invitați în perioada următoare.
Cosplay, meet & greet și competiții la Romexpo
Ediția aniversară va include și numeroase activități pentru comunitatea de…
