End of Oak Street Review: un film diferit cu dinozauri, era nevoie de aşa ceva
Share
Poveste
O familie de 4 persoane, mama, tată şi doi copii se trezesc protagoniştii unei aventuri de necrezut: întregul cartier de suburbie li s-a teleportat pe vremea dinozaurilor. Fără explicaţie, fără motiv, altul decât o furtună cu fulgere şi portaluri. Denise şi Greg, mama şi tată, alături de Audrey şi Brian trebuie să supravieţuiască acestui calvar şi dinozaurilor care le cotropesc cartierul, încercând să afle cum au ajuns aici şi cum pot ajunge acasă.
Asta în vreme ce explorează alcoolismul şi ratarea tatălui, mama care ţine secretă vocaţia să şi micile traume ale copiilor: bullying şi rebeliune, descoperirea de sine şi atracţia faţă de o fată din vecini. La pachet cu vecini enervanţi, colegi de clasa agresivi şi un crush din vecini, cu o dinamică inocenta.
Actorie
Anne Hathaway iese în evidenţă aici, prin acel “rage mode” în care intra când se vede silită să îşi protejeze odraslele în situaţii ce par de-a dreptul imposibile. Fără ieşire, moarte sigură. Rareori s-a lăsat un actor pradă disperării şi “modului mama” nu o dată, ci de două ori şi în faţa unor dinozauri cărora nu prea ai ce să le faci.
Ewan McGregor e… ostenit, îşi poartă ca Atlas pe umeri ratarea şi ruşinea de a fi livrator de pizza, când trebuie să aibă grijă de o familie. Riftul dintre el şi soţie e clar, ea se ascunde în subsol pentru a scrie cărţi şi tatăl e mai mult absent, fiind mereu la muncă. Are şi el propriul secret, băutura, din care mai gusta uneori pentru a îneca amarul.
Copiii sunt în cheia celor din Stranger Things. O avem pe Maisy Stella în rolul lui Audrey Platt, fiica adolescentă a cuplului, care combina rebeliunea cu pragmatismul. Îşi ajută mama în cele mai tensionate momente, dar în general nu se teme să zică lucrurilor pe nume şi să arate cu degetul spre problemele familiei sale.
Christian Convery e o revelaţie, în rol lui Brian, fiul cel mic. E un copil curios şi timid, victimă de bully şi care e foarte expresiv în situaţiile de criză, când totul pare pierdut.
End of Oak Street Scena 2 │ FOTO: Warner Bros
Efecte/Cinematografie
În sfârşit un film cu dinozauri cât de cât realist. T-Rex nu era aşa mare cum ştiam noi, iar majoritatea dinozaurilor aveau pene, fix ce vedem aici. Efectele sunt destul de bine realizate credibile şi realizate cu economie, grosul dinozaurilor apărând off-camera şi doar câţiva fiind pericol real. Şarpele cel alb şi imens a ajuns să fie apreciat de Internet, dintr-un motiv sau altul, având o mutră bună de meme, din ce am văzut.
Cartierul e tipic unei suburbii americane, aşa cum l-am lăsat în ET, Stranger Things şi alte producţii de genul. “White picket fences”, o curte generoasă, casa cu etaj, vecini băgăcioşi, garajul în care tata meştereşte. Visul american, ce mai!
Bula de plasmă care tot se ocupă cu time/space travel-ul de aici e puţin cam… trasă de păr, într-o producţie altminteri realistă din punct de vedere geologic, biologic şi al faunei preistorice. Ce m-a mirat e că nu prea am avut ciocniri între dinozauri, care nu par aşa interesaţi să se vâneze între ei, cât să provoace prăpăd între oameni. Secvenţele cu haos sunt excelent realizate, când un grup de oameni e fugărit de un T-Rex sau un văr al lui, în vreme ce în fundal o casă ia foc şi explodează şi deasupra planează pterodactili nervoşi.
Secvenţele claustrofobice sunt de asemenea intense: un şarpe imens care umple toată casa,