Constantin Brâncuși intră în dialog cu arta contemporană la Balkanik Festival 2026
Share
Cum poate fi adus Constantin Brâncuși în prezent fără ca opera sa să fie reprodusă sau transformată într-un obiect comemorativ? Aceasta este întrebarea de la care pornește proiectul “Forme care tac / Forme care luminează – Constantin Brâncuși la Balkanik Festival”. Programul este dedicat împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului și face parte din inițiativa “Brâncuși150”, care încurajează creația contemporană inspirată de opera și gândirea artistului.
În locul reproducerii unor lucrări celebre, proiectul preia câteva dintre ideile esențiale ale universului brâncușian: reducerea formei la esență, verticalitatea, relația dintre materie și lumină, mișcarea sugerată de o formă statică și puterea tăcerii. Cele două intervenții vor putea fi descoperite în cadrul celei de-a XIII-a ediții Balkanik Festival, programată între 28 și 30 august 2026, în Parcul Tei din București.
“Pasărea (care nu atinge pământul)”, sculptură care se transformă noaptea
Una dintre principalele intervenții este “Pasărea (care nu atinge pământul)”, o sculptură-instalație monumentală realizată de artista scenografă Raluca Pavel. Lucrarea are aproximativ 3,5 metri înălțime și 2,5 metri lățime și pornește de la structura aripilor, forma aerodinamică și ideea de ascensiune. Nu reproduce însă niciuna dintre celebrele “Păsări” ale lui Brâncuși. Forma este redusă la volume, suprafețe și goluri. Rezultatul este o structură verticală și organică, în care lumina și umbra modifică permanent modul în care este perceput obiectul.
Ideea trimite la una dintre preocupările fundamentale ale lui Brâncuși: depășirea reprezentării literale pentru a ajunge la esența unui lucru. În cazul instalației de la Balkanik, pasărea devine mai puțin un corp și mai mult o sugestie a zborului.
Lucrarea este realizată din polistiren sculptat pe structură metalică, finisat cu rășină și o suprafață albă, mată. Materialele nu încearcă să imite marmura sau bronzul, ci sunt adaptate spațiului exterior și modului în care instalația va interacționa cu lumina și publicul festivalului.
Sculptura prinde viață după lăsarea întunericului
“Pasărea (care nu atinge pământul)” are două existențe succesive. Ziua este o sculptură albă, verticală, asupra căreia lumina naturală acționează continuu. Noaptea, însă, lucrarea se transformă. Artistul multimedia Adistu va activa sculptura printr-un video mapping creat special pentru instalație. Suprafața albă devine astfel suport pentru imagine, iar proiecțiile urmăresc volumele și cavitățile obiectului.
Imaginea poate accentua, multiplica sau dizolva formele, creând impresia că sculptura se mișcă și se transformă. Obiectul fizic influențează imaginea, iar imaginea schimbă, la rândul ei, percepția asupra obiectului. Sculptura ajunge astfel într-o zonă aflată între instalație, scenografie, cinema și artă multimedia. Universul vizual va fi completat de o compoziție sonoră construită din sintetizatoare, sunete de păsări și texturi celeste. Sunetul nu va ilustra propriu-zis zborul, ci va contribui la senzația de desprindere de pământ.
Proiecția, imaginea generativă, algoritmii, inteligența artificială și sunetul electronic devin instrumentele prin care o întrebare asociată cu Brâncuși este readusă în prezent: cum poate fi sugerat zborul fără reprezentarea literală a unei păsări?
Ce se întâmplă când un festival tace?
A doua intervenție din proiect pornește de la o întrebare aparent paradoxală: ce se întâmplă când un festival de muzică tace? “Masa Tăcerii” va funcționa ca un ritual colectiv de ascultare și prezență. Pentru câteva momente, ritmul obișnuit al festivalului va fi suspendat, iar publicul va fi invitat să participe la un exercițiu comun de atenție. Tăcerea devine, în acest caz, material artistic. În lipsa muzicii și a agitației, devin perceptibile alte sunete: apa, copacii, vocile îndepărtate, mișcările oamenilor și propria respirație.
Intervenția propune astfel un contrapunct la energia Balkanik Festival. Într-un context dominat de concerte, dans, imagini și stimulare continuă, actul de a încetini și de a asculta devine el însuși o experiență colectivă.