Animal X s-a reunit la UNTOLD 2026 și a călătorit în timp alături de fani – VIDEO
Share
Pe 9 august, trupa Animal X a revenit pe scenă în aplauzele publicului care a crescut cu piesele formației. Laurențiu Mihai, poreclit în formație Vierme, nu a putut veni la concert, dar a fost prezent mental.
“Guys, vă mulțumim din suflet! După 13, 14 ani, iată-ne din nou pe scenă. Nu credeam că se va mai întâmpla. Le mulțumesc băieților și îi mulțumesc și lui Vierme, care e cu gândul alături de noi”, a spus Șerban Copoț aka Hienă.
Prima piesă din setlist, “Pentru ea”, i-a purtat pe cei din public la începutul anilor 2000, când melodia era hit și se auzea în buclă pe posturile de radio din România.
“Suntem mega încântați de experiența asta. Ce a fost cu Animal X a fost datorită vouă, așa că big up și pentru voi și pentru băieți”, a adăugat Hienă.
A urmat balada “Nisip purtat de vânt” și apoi încă două melodii reprezentative pentru perioada lor de vârf în muzica românească.
Setlist Animal X la Untold 2016:
- Pentru ea
- Nisip purtat de vânt
- Mai mult ca oricând
- Băieți derbedei
VIDEO: Animal X la UNTOLD 2026
Înainte de a urca pe scena de la UNTOLD, Hienă și Șopârlă au acordat un interviu pentru Digi FM. Cu acest prilej, Șerban și Alexandru au explicat de ce Vierme nu poate asista la reuniunea Animal X.
“E o situație mai delicată acolo și nu putem să-i cerem așa ceva (lui Vierme aka Laurențiu Mihai). Și pentru noi este un efort. Trece printr-o chestie extrem de grea și abia aștept să-l văd. (…) Ciclul vieții este într-un anume fel și este greu”, a spus Șerban, dând de înțeles că Laurențiu a pierdut recent pe cineva drag.
Vorbind despre repetițiile pentru concertul de la UNTOLD, atât Șopârlă, cât și Hienă au dat de înțeles că emoțiile reîntâlnirii au fost mari.
Pentru Șopârlă, reîntoarcerea în România a fost, de asemenea, memorabilă, el fiind stabilit în Tenerife. “Recunoaște că ți-ai cam rupt gâtul după fete”, i-a spus Hienă colegului său plecat de mulți ani din țară.
“Uitasem cât de frumoase sunt fetele în România. Și cât de multe și de interesante”, a mărturisit Șopârlă, dând curs provocării lui Șerban.
Ce înseamnă reunirea Animal X de la UNTOLD? Urmează piese noi?
Oana Zamfir le-a urat mult noroc băieților și i-a întrebat ce planuri au după concert, dându-le de înțeles că există fani Animal X care ar vrea să-i mai audă cântând. Șerban a dorit, înainte de toate, să clarifice că trupa nu va mai scoate piese ca în anii 2000, pentru că nici membrii formației nu mai sunt aceeași oameni.
“Noi n-o să mai fim aceeași. Noi nu mai suntem aceeași. Muzica pe care o facem și o avem în suflete nu mai e aceeași. Trebuie să înțelegeți asta: noi nu suntem o imagine a trecutului. N-o să fim eterni așa. Noi ne-am maturizat, alături de voi”, a spus Hienă.
Partea nesigură a revenirii Animal X ține de revenirea în studio. Acolo se întâmplă magia, iar lucrurile trebuie să curgă de la sine.
“Noi nu avem un singur compozitor. La început a fost Laurențiu Duță, după aia am preluat noi frâiele. (…) În live suntem ok, dar în studio este un challenge (o provocare), să vedem dacă mai știm să scriem muzică. Acolo e o simbioză în creație și nu știm dacă se mai întâmplă asta”, a explicat Hienă.
