Odiseea Review: triumful cinematografiei lui Nolan şi o odisee a stoicismului
Share
Poveste:
Dacă aş scrie doar poveste, cred că aş umple multe pagini A4. E de ajuns să vă spun că Odiseea e atât de importantă la nivelul culturii universale, încât a generat expresii pe care le folosim zilnic. “Pânza Penelopei” înseamnă ceva ce nu va fi niciodată gata, iar “să nu accepţi daruri de la greci” provine de la calul troian. Putea foarte bine să existe şi expresia “între Scila şi Caribda”, ca echivalent al “între ciocan şi nicovală” şi nu se supără nimeni. Plus Odisee a ajuns substantiv comun.
Pe scurt, Odiseu se întoarce de la război. Războiul Troian, care l-a ţinut departe de casă 10 ani. A plecat acolo cu cei mai buni războinici din Ithaca, dar cu inima îndoită, la un război care nu e al său, ci al lui Agamemnon. A lăsat în urmă o soţie devotată, pe Penelopa şi pe fiul cel necopt Telemac. Nu vedem prea multe din Războiul Troian în film, ci doar flashback-uri şi “poveşti de luptă” spuse de barzi, precum cel jucat de Travis Scott.
Accentul se pune pe călătoria lui Ulise, prin probele herculesti prin care trece pentru a îşi revedea familia: vrăjitoare, uriaşi, ciclopi, sirene, tărâmul lui Hades şi zei furioşi pe el.
Actorie:
Matt Damon 100% ia nominalizare la Oscar, poate chiar premiul pentru actor principal. Se va duela cu o altă “figură istorică imaginară”, Paul Atreides, jucat de Chalamet în Dune 3 la iarnă. Singura problemă pe care o am cu Damon e lipsa de range şi stoicismul prea mare. Nu cedează niciodată, nu are un breakdown, o criză, un momentin care să îşi pierda încrederea în sine. Nu plânge, nu râde, nu se îndoieşte. Asta nu înseamnă că nu joacă excelent. Dacă eşti dispus să accepţi un războinic destoinic şi înţelept care îşi ţine mereu firea, indiferent ce grozăvii vede. Mi-aş fi dorit un monolog de tip “Father why have you forsaken me?”.
Damon e “locked in”, cum se zice în ziua de azi, ştie ce vrea, vrea să ajungă acasă, cu orice preţ. Nu dă doi bani pe zei, deşi i se tot arată şi îl tot pedepsesc şi uneori cochetează cu supranaturalul, încercând să găsească rezolvări unor situaţii imposibile.
Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (5) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures
Anne Hathaway merită mai mult screen time, în rolul Penelopei, dar face cu ce are maximul. Şotita îndurerată, dârză, care nu cedează în fața peţitorilor care îi tot împânzesc cetatea, aşteptând să îi ceară mâna. Un pic dură şi dezamăgită de fiul său, dar întărită de vremuri aş spune.
Tom Holland îmi aminteşte de Paris-ul lui Orlando Bloom în Troia din 2004. Şovăitor, nesigur, slab luptător, departe de ce poate face tatăl său, Odiseu. Nu nepo baby al vremurilor sale, dar Holland îl joacă excelent. Vrea cu ardoare să fie tatăl său, dar nu îi iese. Nu e născut să fie războinic. Pare mai mult un animal politic şi navighează binişor intrigile în care intră.
Zendaya are 5 minute de screen time şi chiar îi ziceam cuiva “nimeni nu ştie mai bine decât Zendaya să facă o fată de dezamăgire”. De “m-am dezamăgit crunt şi nu te mai suport”. Vezi “Euphoria”, “Spiderman”, “Dune” şi aşa mai departe. Spoiler? Ea e Zeiţa Atena… dar… e şi un twist cu ea spre final.
Odisseea Christopher Nolan 2026 recenzie (4) │ FOTO: Melinda Sue Gordon/Universal Pictures
Robert Pattinson e poate villain-ul aici şi zic poate, pentru că e doar unul dintre zecile,