LOADING

Type to search

Noutăți

Animal X se reunește după 13 ani și urcă pe scena principală de la UNTOLD 2026

Share
animal-x-se-reuneste-dupa-13-ani-si-urca-pe-scena-principala-de-la-untold-2026

Uneori, nostalgia vine doar sub forma unei melodii de care îți aduci aminte întâmplător și îi dai play pe YouTube. Alteori, ea urcă pe scena principală a unui festival și te transportă într-o perioadă în care totul părea mai ușor. UNTOLD își propune să întoarcă în timp festivalierii cu un anunț surpriză: trupa Animal X este confirmată oficial în lineup și susține un concert pe scena principală pe 9 august, de la miezul nopții.

După ani întregi în care fanii le-au cerut să revină pe scenă, membrii Animal X au decis că a sosit momentul potrivit pentru o reuniune. Potrivit lui Șerban Copoț, invitația de a cânta la UNTOLD a fost impulsul de care aveau nevoie pentru a transforma dorința publicului în realitate.

“După ani de insistențe am zis că e momentul să mă văd cu băieții și să facem un concert. Și am găsit un loc extraordinar, la UNTOLD. A fost o decizie greu de luat, dar și ușor, în același timp. […] E valul ăsta nostalgic și oamenii de foarte mult timp ne roagă: , a povestit artistul într-un interviu pentru Pro FM.

Întrebat în ce formulă va urca trupa pe scena UNTOLD, solistul a răspuns folosind poreclele bine cunoscute de fani:

“Eu, Șopârlă, Tzapu, Marțianu și Greiere. Așteptăm să vedem dacă și Vierme reușește să își rezolve din probleme, dar stăm cu sufletul la gură.”

Șerban Copoț: “O să fie foarte multă emoție, înainte de show și în timpul show-ului”

Reuniunea va fi emoționantă nu doar pentru public, cât și pentru artiști. Copoț a dezvăluit că nu s-a mai văzut cu Șopârlă (Alexandru Salaman) de aproximativ 14 ani, cei doi urmând să se revadă abia la repetițiile finale, înaintea concertului. Deși au păstrat legătura, mutarea lui Salaman în Spania a făcut imposibilă o întâlnire față în față.

“Cu Șopârla nu m-am văzut de 14 ani de zile. O să ne revedem la repetițiile finale, înainte de show. O să fie foarte multă emoție, înainte de show și în timpul show-ului. O să fie o nebunie maximă, cu tot ce poate UNTOLD să ne dea, și o să fie un show super tare.”

Publicul poate alege ce piese să cânte Animal X la UNTOLD 2026

În ceea ce privește setlist-ul, artistul a precizat că mare parte din repertoriu este deja stabilit, însă le-a pregătit fanilor și o surpriză. Aceștia vor putea influența playlistul concertului, votând melodiile pe care își doresc să le audă live. Fanii sunt încurajați să urmărească paginile oficiale ale trupei, unde vor fi organizate sesiuni de vot dedicate programului muzical.

Înființată la sfârșitul anilor ’90, Animal X s-a impus rapid ca unul dintre cele mai populare proiecte pop-dance din România. Formula inițială i-a inclus pe Șerban Copoț (Hienă), Alexandru Salaman (Șopârlă) și Laurențiu Penca (Vierme). Cu refrene ușor de fredonat și o prezență constantă pe posturile muzicale și de radio, trupa a devenit un fenomen al începutului de mileniu, câștigând numeroase premii și construindu-și o bază fidelă de fani.

De-a lungul carierei, Animal X și-a extins componența, aducându-i în echipă pe basistul Lazăr Cercel (Tzapu), toboșarul Alexandru Ivănuș (Greiere) și chitaristul George Belu (Marțianu). Discografia formației cuprinde mai multe albume și o serie de hituri care au rămas reprezentative pentru muzica românească a anilor 2000, precum “N-am crezut”, “Iubirea mea”, “Pentru ea”, “Fără tine”, “Să pot ierta” sau “Nisip purtat de vânt”.

Mai multe despre UNTOLD 2026

UNTOLD pregătește pentru ediția din 2026 un mix spectaculos de peste 200 de artiști internaționali și români,

 » Citește continuarea pe pagina autorului