Bring Me The Horizon lansează „Count Your Blessings | Repented”, versiunea refăcută a albumului de debut
Share
Albumul original „Count Your Blessings” a apărut pe 30 octombrie 2006 și a reprezentat începutul carierei formației britanice, fiind definit de un sound deathcore extrem de agresiv. De-a lungul anilor, Bring Me The Horizon s-a îndepărtat treptat de acest stil, orientându-se către un mix de metal modern, rock alternativ, electronică și pop, iar piesele de pe debut au dispărut aproape complet din concertele trupei.
Potrivit lui Oli Sykes, membrii formației nu au fost niciodată pe deplin mulțumiți de modul în care a sunat albumul original. Înregistrat cu un buget limitat și într-un timp foarte scurt, materialul nu a reflectat viziunea pe care trupa o avea la acel moment. Din acest motiv, aniversarea de două decenii a fost considerată momentul potrivit pentru o refacere completă, folosind experiența și resursele acumulate între timp.
Noua versiune a fost înregistrată în studioul lui Oli Sykes din Brazilia și produsă chiar de acesta împreună cu chitaristul Lee Malia, avându-l pe producătorul suedez Buster Odeholm implicat în procesul de mixaj și masterizare. Tracklist-ul păstrează toate cele 10 melodii originale, inclusiv „Pray for Plagues”, „Black & Blue”, „Off the Heezay” și „(I Used to Make Out With) Medusa”.
Singura piesă complet nouă este „Dehumanized”, lansată anterior ca single pe 25 iunie. Trupa a explicat că melodia abordează teme precum cenzura, dezumanizarea și presiunile exercitate asupra artiștilor în exprimarea opiniilor lor, fiind inspirată inclusiv de avertismentele primite înaintea unui concert la Reading Festival privind afișarea steagurilor Palestinei pe scenă.
Lansarea albumului este însoțită de un concert special programat în aceeași zi la Manchester BEC Arena, unde Bring Me The Horizon interpretează integral noua versiune a discului, alături de invitați precum Static Dress, Rolo Tomassi, Dying Wish, Heriot, Car Underwater și Still in Love. Un al doilea concert dedicat acestui material este programat pentru 11 octombrie, în cadrul Furnace Fest din Birmingham, Alabama.
„Count Your Blessings | Repented” are o durată de 42 de minute și 13 secunde și reprezintă prima dată când Bring Me The Horizon reînregistrează integral unul dintre albumele sale de studio, transformând aniversarea debutului într-un proiect dedicat unei noi generații de ascultători, dar și fanilor care urmăresc trupa încă din perioada sa deathcore.
Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!
Îți recomandăm aceste videoclipuri
Concerte & turneeBucureștiul intră în ritmul Sziget 2026 cu un Warm-Up Party la J’ai Bistrot
Pe 9 iulie, atmosfera Sziget Festival ajunge la București prin Sziget Warm-Up Party, care transformă pentru o seară J’ai Bistrot într-o extensie a Insulei Libertății. Cu muzică din lineup-ul oficial al festivalului, concursuri și surprize pentru participanți, Party-ul aduce mai aproape atmosfera Sziget. Accesul la eveniment este gratuit.
Publicat
acum 2 săptămâni
pe
30/06/2026

Sziget Festival │ FOTO: PR
Trei DJ, trei canale și un singur line-up: Sziget 2026. Andreea Veder, Delia Teși și Dorina Constantin vor aduce pe fiecare frecvență o selecție diferită de artiști care vor urca în această vară pe scenele festivalului, iar participanții vor putea schimba oricând playlistul printr-o simplă apăsare de buton.
Pe parcursul evenimentului vor avea loc surprize și concursuri speciale prin care participanții pot câștiga abonamente și bilete la Sziget 2026, transformând seara într-o avanpremieră a experienței care îi așteaptă între 11 și 15 august pe Insula Libertății.
Programul complet al ediției Sziget 2026
Sziget 2026 aduce pe Main Stage nume de prim plan din mai multe genuri muzicale:
- Twenty One Pilots,
