Program Străzi Deschise, weekendul 11-12 iulie: demonstrații artistice și experiențe educaționale interactive
Share
Piața Revoluției devine, în acest weekend, un spațiu dedicat descoperirii oportunităților de studiu și dezvoltare profesională prin Caravana educațională USAMV București 2026. Sâmbătă și duminică, între orele 17:00 – 21:00, elevii de liceu și tinerii aflați în căutarea unui viitor parcurs educațional sunt invitați să participe la o experiență interactivă de orientare în carieră. Programul include jocuri educaționale, demonstrații cu roboți, experiențe cu ochelari VR, întâlniri cu studenții celor șapte facultăți ale Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, precum și premii instant pentru participanți.
Tur ghidat pe urmele istoriei Căii Victoriei
Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 10:30, publicul este invitat să descopere povestea unuia dintre cele mai emblematice bulevarde ale Capitalei în cadrul turului ghidat “De la Podul Mogoșoaiei la Calea Victoriei – istoria unui bulevard celebru”, susținut de Ovidiu Neacșu, fondatorul proiectului cultural “Bucureștiul Povestit”. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe baza unui formular de înscriere.
Arta prinde contur în spațiul public
Zona Parcului Kretzulescu devine un atelier în aer liber, unde membrii Asociației Artiștilor Plastici din București vor realiza demonstrații de pictură pe pânză, în prima zi de weekend, între orele 12:00 și 19:00. Vizitatorii vor putea urmări procesul de creație și vor interacționa cu artiștii.
Patrimoniul, redescoperit prin cultură și comunitate
Prin tema acestei ediții, “Străzi deschise – București, Promenadă urbană” pune în valoare patrimoniul construit și cultural al Capitalei ca o resursă vie, care inspiră creația artistică și dialogul cu comunitatea, transformând în fiecare weekend spațiul public într-un loc al întâlnirilor culturale.
Program Străzi Deschise, weekendul 11-12 iulieSâmbătă, 11 iulie
- 10:30-12:30 – Tur ghidat “De la Podul Mogoșoaiei la Calea Victoriei – istoria unui bulevard celebru”, cu Ovidiu Neacșu, fondatorul proiectului cultural “Bucureștiul Povestit”.
- 12:00-19:00 – Demonstrații de pictură pe pânză, susținute de Asociația Artiștilor Plastici din București, în zona Parcului Kretzulescu.
- 17:00-21:00 – Caravana educațională USAMV București 2026, Piața Revoluției – experiență interactivă de orientare în carieră dedicată elevilor de liceu, cu jocuri educaționale, demonstrații cu roboți, ochelari VR, întâlniri cu studenții celor șapte facultăți și premii instant.
Duminică, 12 iulie
- 17:00-21:00 – Caravana educațională USAMV București 2026, Piața Revoluției – experiență interactivă de orientare în carieră dedicată elevilor de liceu, cu jocuri educaționale, demonstrații cu roboți, ochelari VR, întâlniri cu studenții celor șapte facultăți și premii instant.
Traseu și restricții de circulație
Calea Victoriei devine pietonală, sâmbătă și duminică, 11 și 12 iulie, pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, între orele 10:00-22:00, fără af…
