Muse revine în Europa cu turneul “The Wow! Signal”; în ce orașe va concerta trupa
Share
Muse revine pe marile scene din Europa și Marea Britanie cu turneul “The Wow! Signal”, programat între noiembrie și decembrie 2026. Descoperă primele orașe incluse în itinerariul trupei.
Publicat
acum 2 ore
pe
13/06/2026

Muse │ FOTO: Tim Saccenti www.facebook.com
Muse pregătește pentru sfârșitul acestui an câteva show-uri de neratat, ce promovează noul album de studio, “The Wow! Signal”. Turneul va începe în Manchester, unde Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard vor susține două concerte la Co-op Live, pe 12 și 13 noiembrie. Seria continuă cu două show-uri consecutive la The O2 din Londra, pe 15 și 16 noiembrie.
Marea Britanie a fost locul unde Muse nu doar că a susținut primul concert din acest an, dar a și prezentat în premieră piesele “Cryogen” și “Be With You”, extrase de pe discul “The Wow! Signal”. Evenimentul a avut loc Brixton Academy din Londra pe 3 aprilie.
Revenind la turneu, după opririle din Marea Britanie, Muse va ajunge în mai multe orașe europene, printre care Berlin, Milano, Düsseldorf, Paris, Amsterdam, Montpellier și Zurich.
“The Wow! Signal” este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența “6EQUJ5” și a scris “WOW!” lângă ea.
Cum poți cumpăra bilete la concertele Muse din cadrul turneului “The Wow! Signal”
Biletele vor fi puse în vânzare generală vineri, 19 iunie, de la ora 10:00 (ora locală). Fanii vor putea accesa și o etapă de pre-sale începând de miercuri, 17 iunie, prin înscriere pe site-ul oficial al trupei. De asemenea, cei care achiziționează o copie a albumului “The Wow! Signal” intră automat în etapa de pre-sale, având șanse mai mari să obțină bilete la concertele din turneu.
Datele turneului “The Wow! Signal”:
- 12 noiembrie – Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
- 13 noiembrie – Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
- 15 noiembrie – The O2, Londra, Marea Britanie
- 16 noiembrie – The O2, Londra, Marea Britanie
- 18 noiembrie – Uber Arena, Berlin, Germania
- 20 noiembrie – Unipol Dome, Milano, Italia
- 21 noiembrie – Unipol Dome, Milano, Italia
- 24 noiembrie – PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
- 25 noimebrie – PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
- 27 noiembrie – La Défense Arena, Paris, Franța
- 29 noiembrie – Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
- 30 noiembrie – Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
- 3 decembrie – Sud de France Arena, Montpellier, Franța
- 4 decembrie – Sud de France Arena, Montpellier, Franța
- 7 decembrie – AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
- 8 decembrie – AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!
Îți recomandăm aceste videoclipuri
Muzică nouăMuse cântă despre “Nightshift Superstar”, o prezență hipnotizantă pe ringul de dans – VIDEO
Dinamică și surprinzător de dansantă, “Nightshift Superstar” continuă explorarea sonorităților futuriste care definesc noua eră Muse. Este disponibilă în articol alături de un videoclip gândit ca un scurtmetraj SF.
Publicat
acum o săptămână
pe
05/06/2026

Videoclip Muse – Nightshift Superstar │ FOTO: captură YouTube
Cu influențe disco,
