LOADING

Type to search

Noutăți

Slipknot anunţă data de lansare a albumului pierdut de 20 de ani

Share
slipknot-anunta-data-de-lansare-a-albumului-pierdut-de-20-de-ani

Albumul va fi disponibil în mai multe variante de vinil colecționabil, inclusiv ediții blue transparent leaf-filled limitate la 250 de copii, clear purple limitate la 500 și bubblegum LP limitate la 1000 de exemplare. Vor exista și ediții silver nugget, golden pearl, un eco black standard, plus o variantă CD digipak. În total, doar 2.300 de copii vor exista pentru anumite ediții speciale, ceea ce transformă proiectul într-un obiect de colecție pentru fanii trupei.

„Look Outside Your Window” are o istorie aparte în catalogul Slipknot. Muzica a fost compusă și înregistrată în 2008, în paralel cu sesiunile pentru albumul „All Hope Is Gone”, însă membrii implicați – Corey Taylor, Shawn Crahan, Sid Wilson și Jim Root – au decis că materialul nu seamănă deloc cu ceea ce reprezenta Slipknot în acel moment. În locul agresivității clasice, proiectul merge într-o direcție atmosferică și experimentală, cu influențe pe care fanii le-au comparat deja cu Radiohead sau Pink Floyd.

Trupa a explicat că piesele au fost create „fără reguli”, într-o casă izolată de la fermă, noaptea târziu, folosind inclusiv sunete abstracte, loop-uri de tobe, orgă, zgomote ambientale și chiar mostre cu broaște sau greieri. Atmosfera necunoscutului a devenit practic conceptul central al albumului.

În 2024, Clown declara că este fericit că proiectul vede în sfârșit lumina zilei și că nu este „o chestie de hype”, ci o colecție sinceră de experimente muzicale realizate în afara limitelor Slipknot. La începutul lui 2026, acesta avertiza deja fanii că albumul „nu seamănă deloc cu Slipknot”.

Materialul vine într-o perioadă în care trupa pare din nou activă creativ. Toboșarul Eloy Casagrande confirma anul trecut că membrii lucrează deja la muzică nouă și schimbă constant idei și riff-uri în studio.

Slipknot rămâne una dintre cele mai iubite trupe metal din România, mai ales după concertul de la Romexpo din 2022, primul show local al formației, dar și după apariția lui Corey Taylor la festivalul Arenele Romane din 2024, unde artistul a cântat solo într-un set care a combinat piese Slipknot, Stone Sour și cover-uri surpriză. Tocmai de aceea, „Look Outside Your Window” ar putea deveni rapid una dintre cele mai discutate lansări alternative din universul Slipknot.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Îți recomandăm aceste videoclipuri

INFOMUSIC

Albume noiSlipknot lanseaza albumul pierdut din 2008, “Look Outside Your Window”

Unul dintre cele mai enigmatice proiecte din istoria Slipknot prinde în sfârșit contur. Materialul „Look Outside Your Window”, înregistrat în 2008 de patru membri ai trupei în timpul sesiunilor pentru All Hope Is Gone, va fi lansat oficial în această primăvară, sub forma unei ediții pe vinil. E programată pentru Record Store Day pe 18 aprilie.

Publicat

acum 3 luni

pe

07/02/2026

Videoclip Slipknot Hive Mind

Videoclip Slipknot Hive Mind │ FOTO: Slipknot

Proiectul i-a reunit pe Shawn “Clown” Crahan, Corey Taylor, Jim Root și Sid Wilson, care au lucrat separat de restul formației, într-un moment tensionat al înregistrărilor. Cei patru au explorat atunci un teritoriu sonor complet diferit, mult mai experimental și orientat spre sunet atmosferic, cu influențe care merg până la RADIOHEAD, după cum a descris Corey Taylor într-un interviu anterior.

Într-o declarație oficială, Slipknot explică originea albumului ca pe o evadare creativă: compoziții născute târziu în noapte, într-o casă izolată, unde fiecare sunet – de la bucle de tobe și orgă, la zgomote abstracte de chitară și chiar mostre din natură – era folosit instinctiv,

 » Citește continuarea pe pagina autorului