LOADING

Type to search

Noutăți

Paul McCartney a lansat primul său duet vocal cu Ringo Starr; Ascultă “Home to Us” (Lyric Video)

Share
paul-mccartney-a-lansat-primul-sau-duet-vocal-cu-ringo-starr;-asculta-“home-to-us”-(lyric-video)

“În timp ce scriam piesa, descriam locurile noastre de baștină”, a dezvăluit McCartney într-o declarație de presă. “Ca mulți alții, am pornit dintr-un loc modest și ne-am depășit condiția. Ringo era din Dingle și acolo era foarte greu. Spunea că era jefuit când se întorcea acasă, pentru că lucra. Chiar dacă era nebunie, acel loc era acasă pentru noi.”

McCartney a menționat că Ringo Starr inițial cânta doar fragmente din refrenul single-ului “Home to Us”. După ce a primit demo-ul, Paul i-a cerut să cânte întreaga piesă.

“Am luat prima mea linie, a doua linie este a lui Ringo, și apoi am făcut un duet”, le-a mărturisit McCartney fanilor la un eveniment secret de audiție a albumului la Abbey Road Studios. “Nu mai făcuserăm asta până atunci.”

Lyric Video: Paul McCartney, Ringo Starr – “Home to Us”

“Home To Us” este prima dintre piesele solo ale lui McCartney care îl au ca invitat pe fostul său coleg din trupa Beatles. Va fi, de asemenea, singura piesă de pe viitorul album care va avea un chitarist invitat.

Pe albumul “The Boys of Dungeon Lane” sunt incluse colaborări și cu Sharleen Spiteri din trupa Texas și Chrissie Hynde din The Pretenders. Ambele aduc contribuții vocale. Andrew Watt este producătorul materialului, iar Paul McCartney cântă la majoritatea instrumentelor de pe LP. La fel ca și pe albumul său solo de debut din 1970, “McCartney”.

“The Boys of Dungeon Lane”, cel de-al 18-lea album solo al lui Sir Paul McCartney, apare pe 29 mai prin intermediul MPL/Capitol. De pe acest material a fost prezentat anterior single-ul “Days We Left Behind“.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Îți recomandăm aceste videoclipuri

INFOMUSIC

Muzică nouăPaul McCartney și Ringo Starr, din nou în studio pentru piesa “Home to Us”

Paul McCartney a confirmat că Ringo Starr va apărea pe viitorul său album, “The Boys of Dungeon Lane”. Starr va cânta la tobe, dar și vocal pe piesa “Home to Us”. Mai multe detalii în articol.

Publicat

acum 3 săptămâni

pe

20/04/2026

Paul McCartney și Ringo Starr live

Paul McCartney și Ringo Starr live │ FOTO: captură YouTube

Potrivit Billboard, colaborarea a fost dezvăluită în cadrul unei sesiuni de audiție pentru noul material, organizată joi, 16 aprilie, în studioul din Los Angeles al producătorului Andrew Watt. În timpul evenimentului, McCartney a explicat cum a ajuns Starr să cânte la tobe și să facă duet cu el pe piesa “Home to Us”.

“Home to Us” aduce un element nou chiar și în istoria The Beatles, fiind un duet cu Ringo și vocal, nu doar instrumental. McCartney a povestit că inițial l-a invitat pe Starr în studio doar pentru a înregistra niște părți de tobe, fără o piesă clară pe care să cânte.

“Cred că Ringo a crezut că trebuie doar să bată puțin la tobe, iar Andrew va scoate ceva minunat din asta.”

Lucrurile nu au fost chiar atât de simple, iar contribuția la tobe a fost pusă deoparte, existând impresia că Starr ar fi fost “puțin supărat” că nu se va concretiza nimic. Ulterior, McCartney i-a cerut lui Watt să revină asupra înregistrării, măcar din curiozitate. Artistul a fost încântat de rezultat și a continuat să lucreze la piesă alături de Watt. I-au trimis produsul final lui Starr pentru a înregistra vocea și i-au propus o formulă de duet egală:

“Un vers pentru mine,

 » Citește continuarea pe pagina autorului