Beef Sezonul 2: un studiu excelent al naturii umane şi conflictului între generaţii (Review)
Share
Este echivalentului filmului “Closer” pentru modul în care te raportezi la relaţii, dar fără schimb de parteneri. Este în mod clar infuzat cu elemente de White Lotus, dar duce totul la un nivel de două sau trei ori mai plin de miză. A apărut pe Netflix pe 16 aprilie şi are în centru “dihonia” dintre două cupluri.
E şi conflictul între generaţii, între boomeri sau mileniali şi Gen Z, dar şi conflictul din cadrul acelor cupluri. E ca o ceapă: strat peste strat peste strat de conflict. Şi nici nu am intrat încă în conflictul claselor din Coreea de Sud, aici revărsat că o căldare cu lapte pe foc, revărsat internaţional.
Pe de o parte îi avem pe Josh (Oscar Isaac) şi Lindsay (Carey Mulligan), cuplu de clasa medie spre înaltă. Cu relaţie lungă de 16 ani, probleme în cuplu, soţ dependent de Onlyfans, soţie acră şi pur şi simplu rea cu toată lumea şi certuri la cuţite între cei doi. Adăugăm şi faptul că Josh face delapidare la muncă, fiind manager de club de bogaţi şi mă refer aici la un country club cu golf.
Inamicii lor sunt Austin (Charles Melton) şi Ashley (Cailee Spaeny), care joacă un cuplu de tineri naivi, logodiţi şi chitiţi în a îi şantaja pe Josh şi Lindsay cu un video compromiţător. Dar staţi! Apare şi al treilea cuplu, direct din Coreea de Sud: miliardara Park şi soţul său, chirurgul Kim. Park poate ucide pe oricine, mitui autorităţi, preşedinţi, face oameni să dispară şi ajunge cumva să se folosească şi de Josh şi de Ashley pentru planurile sale.
Radiografia societăţii sud coreene e cât se poate de pertinenta aici, chiar dacă uşor coruptă de clişee. Coreea de Sud e aici corupţie, clasism, loc pentru operaţii estetice mai mult sau mai puţin reuşite. Iar sud coreenii sunt prezentaţi ca go-geterii supremi. Nu ştiu cât de mulţumiţi vor fi de această reprezentare.
O să mă opresc aici cu spoilerele. În această reţea de oameni care se folosesc unul de celălalt apar toate problemele de cuplu posibile: înşelat, dorinţa de a avea copii, dorinţa de a nu avea copii, singurătate, adicţie, inclusiv de muncă, minciună, certuri pentru bani, “nu îmi plac prietenii tăi” şi orice va mai puteţi imagina.
Era să uit şi de cameo-uri! Benny Blanco, Michael Phelps, Finneas, fratele lui Billie Eilish şi lista e mult mai lungă.
Au fost momente când am simţit că mă uit la Squid Game, în alte momente White Lotus şi uneori pur şi simplu “ceva” cu o scriitură excelentă. Secvenţă din spital cu dialogul despre durere cu rating de la 0 la 10 e de antologia filmului. E o disecţie a tot ce e trendy acum, de la Letterboxd la recenzii de restaurante şi întrebat de GPT.
Recomand cu cea mai mare căldură cele 8 episoade, mai ales că e weekend. Ştiu că Josh e incredibil de nesuferit, ştiu că începe lent, dar Beef se dezlănţuie fix la final de episod 3. Episodul 4 este o capodoperă de scriitură şi tensiune, de fever dream dus în direcţii demne de Bojack Horseman cu oameni. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva şi pot doar să mă agăţ de referinţe, care nici măcar nu se apropie în a explica ce au făcut aici Lee Sung Jin, Jake Schreier şi Kitao Sakurai.
Şi pentru că suntem site de muzică, iată şi excelenta coloana sonoră, ancorată mult în hituri de ani 2010:
Piese originale (de Finneas)
- “Vicious Thoughts” (Tema principală)
- “Punch Me”
- “Ego Death”
- “Self-Isolation”
- “Banchan”
- “Trochos”
- “Inheritance”
- “The Country Club”
Melodii licențiate (Soundtrack)
- “Wildest Moments” – Jessie Ware
- “Get Lucky” – Daft Punk ft.