HitStory: cum a ajuns hit “Undeva-n Balcani” a lui Puya şi George Hora
Share
Industria muzicalaMihail și hitul care precede artistul: “Eu eram “Mă ucide ea””
Sunt hituri care țin un sezon și hituri care acaparează totul în jurul lor. “Mă ucide ea” a fost, pentru Mihail, un hit care i-a rescris traseul, dar și o carte de vizită mai vocală decât numele lui. “Eu nu eram Mihail cu piesa “Mă ucide ea”, eu eram “Mă ucide ea””, a povestit artistul în podcastul lui Gojira, prezentând atât drumul anevoios până la succes, cât și aspectele mai puțin plăcute ale celebrității.
Publicat
acum o săptămână
pe
26/03/2026

Mihail la HitStory / Happy Fish TV │ FOTO: Captură YouTube
Până să ajungă să compună și să lanseze în 2015 piesa “Mă ucide ea”, Mihail a avut un traseu sinuos. A știut din copilărie că vrea să facă muzică, dar a avut și opțiunea picturii în paralel.
“Eu am făcut toată viața arte și muzică. Am făcut în paralel școala de pictură și școala muzicală și când am absolvit liceul eram indecis: să fac muzică, sau pictură. Tot timpul am știut de mic: de la 7 ani eu am știut că am să fac muzică. Tot timpul mă întrebam: ce fel de muzică, câți bani se câștigă din muzică. La o vârstă fragedă, fără să am o cunoștință. Pur și simplu era o curiozitate.
Am mers la canto în Republică și am văzut pe hol tineri de la canto care se auzeau. (Începe să facă vocalize) Și eram cu maică-mea și îi spun: “
Mihail îl cunoaște pe producătorul său, Sergiu Socaciu (Soka)
Mihail a plecat apoi în Polonia cu Erasmus, unde își câștiga existența în pub-uri, cu chitara. Reîntors în țară, l-a cunoscut pe Soka (Sergiu Socaciu) și, după o scurtă discuție, i-a devenit producător. Împreună au început să lucreze la primul hit al artistului, Soka fiind convins că doar așa avea lumea să îl cunoască pe Mihail.
“Sergiu mi-a introdus ideea de hit. Ca să ajungi faimos și să ai un succes în muzică, în industria muzicii, trebuie să faci un hit. Așa mi s-a prezentat ideea de succes în România. (…) Ne-am chinuit 2 ani de zile ca să rezistăm.”
Sergiu: “Când urla, când se răzvrătea vocal în anumite părți, pe anumite linii melodice, găsea o parte din Joe Cocker în el”
Fraza “Mă ucide ea” i-a venit lui Mihail în somn, fără a avea vreo explicație pentru asta.
“Pe la 4 dimineața, după vreo câteva ore, s-a trezit Sergiu, iar eu urlam “Mă ucide ea”.”
Strofele piesei nu erau încă scrise, exista doar vocea lui Mihail pe acest refren obsesiv, care lui Sergiu îi amintea de timbrul lui Joe Cocker.
“Când urla, când se răzvrătea vocal în anumite părți, pe anumite linii melodice, găsea o parte din Joe Cocker în el. Vocal vorbind. Simțeam chestia asta”, a mărturisit Sergiu.
Pentru că piesa nu avea o poveste, Mihail a trebuit să o caute.
“Mă tot gândeam: cu ce ar rezona omul când aude “Mă ucide ea”. Unde l-ar duce gândul, despre ce, în ce context. Practic, toată chestia asta a fost gândită. N-o fost inspirată de undeva, dintr-o poveste reală.
Ați trăit momentul ăla când mergi pe stradă și vezi o fată drăguță, frumoasă, și durează chestia asta 6 secunde, și-ți dai un film în capul tău de o poveste din aia de dragoste în care o vezi și trăiești ceva.
