Theo Rose rămâne în juriul Vocea României: “Nici nu s-a pus vreodată problema să plec”
Share
Cu o voce puternică și o personalitate care a ajutat-o să se exprime liber pe scenă, Alessia Pop a reușit să-i surprindă pe antrenori încă de la primele acorduri cântate în acest sezon când a întors toate scaunele. Cei de acasă au vibrat la fiecare interpretare și i-au oferit votul. În marea finală, a reușit să impresioneze cu trei momente pe care le-a transformat într-un adevărat spectacol. Pe lângă trofeul Vocea României și premiul în valoare de 100.000 de euro, Alessia Pop va avea șansa să cânte în 2026 pe scena Electric Castle.
“Mă simt extraordinar, am avut foarte multe emoții și mă bucur enorm că am reușit să le gestionez în așa fel încât să pot transmite și la televizor. Am avut o onoare extraordinar de mare să mă aflu pe această scenă. Le mulțumesc tuturor celor de acasă care m-au votat și care au fost alături de mine, îmi doresc mult să fie alături de mine și în continuare, pentru că cel mai probabil o să am un proiect foarte frumos, pe care îmi doresc să-l împărtășesc cât de curând”, a spus Alessia imediat după câștigarea trofeului.
Clasamentul final Vocea României 2025
- Locul 1: Alessia Pop
- Locul 2: Anita Petruescu
- Locul 3: Raisa Radu
- Locul 4: Eva Nicolescu
Rezumatul finalei Vocea României 2025
Ultima ediție din competiția Vocea României a început cu un duet emoționant marca Irina Rimes și Raisa Radu. Cele două au interpretat piesa “Pădure”.
“Parcă sunteți făcute una pentru alta. Mi-a plăcut foarte mult varianta asta! Mi se pare că Raisa are ceva din vocea Irinei. Foarte mișto momentul, foarte mișto armonizat! Mi-a plăcut foarte mult!”, a fost de părere Tudor Chirilă.
Irina a lăudat-o din nou pe Raisa, apreciindu-i toate calitățile care au adus-o până în finala Vocea României 2025. Artista a adăugat:
“Ești un copil minunat! Eu dacă o sa am un copil, vreau să am un copil ca tine.”
Primul solo al finalei a fost susținut de Eva Nicolescu, din echipa Theo Rose și Horia Brenciu. Concurenta și-a cântat povestea muzicală cu piesa “The Impossible Dream”.
“Foarte bun momentul tău! Ai o voce impresionantă și ai și o putere interioară impresionantă. Sunt șocat de cât de serioși ați fost toți. E o presiune extrem de mare să faci față unei săptămâni atât de intense. Ești pachetul complet, din punctul meu de vedere”, a declarat Smiley.
Irina a adăugat:
“Ești o voce de liga I! Ai avut o piesă mare și dacă ai putut să o cânți înseamnă că ești o voce mare! Vreau să ne întâlnim la concerte. Ideal ar fi să ies de pe scenă și tu să intri.”
Pe lângă aprecierea pentru momentul Evei, Tudor a vorbit despre cât de importantă este susținerea generațiilor tinere. Având în vedere că trei dintre finaliste au 17 ani, vocile care vin din urmă au multe de arătat și au nevoie de încredere pentru a se deschide în totalitate.
Anita Petruescu și grupul Jazzapella au pregătit un moment special cu “Bohemian Rhapsody”. Smiley a fost de părere că este în top 5 cele mai grele piese.
Următorul moment solo a venit din echipa lui Tudor Chirilă. Alessia Pop a cântat “Purple Rain”, “o piesa mare, o piesă de finală”, după cum a decris-o antrenorul său.
“Ești extraordinară! Pari o fată foarte ambițioasă Ești foarte talentată! Mi se pare că ai crescut foarte mult în concursul asta”,
