Nicole Cherry a lansat “Melo”, primul său EP în limba spaniolă
Share
În seara de 22 decembrie, Sala Radio din București va deveni scena unui spectacol de neuitat – Magic Christmas Show – o celebrare a bucuriei, a muzicii și a spiritului sărbătorilor, adusă publicului de unii dintre cei mai iubiți artiști români. Programul muzical va include colinde internaționale reinterpretate în stiluri diverse (pop, soul, jazz, rock), dar și piesele proprii ale cântăreților invitați, în acord cu atmosfera caldă și plină de emoție a sărbătorilor de iarnă.
Sub bagheta inconfundabilă a dirijoarei Simona Strungaru, Big Band-ul Radio România va acompania o distribuție spectaculoasă de artiști care vor aduce pe scenă magia Crăciunului prin interpretări unice, pline de emoție și energie. Smiley, Nicole Cherry, Puya, Irina Baianț, Akcent, Andreea Bălan, Cornel Ilie, Anastasia, Alexandra Căpitanescu, Julie Mayaya, Alina Crișan și Alex Vasilache vor transforma seara într-o veritabilă feerie muzicală.
Magic Christmas Show înseamnă muzică pentru o cauză nobilă
Magic Christmas Show este un spectacol caritabil – toate profiturile rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate Fundației Metropolis, pentru programul Spitale Publice din Bani Privați, un proiect revoluționar dedicat transformării sistemului de sănătate publică din România.
Mai multe despre artiștii care vor urca pe scena Magic Christmas Show 2025
Smiley a devenit cunoscut la începutul anilor 2000 ca membru al trupei Simplu, una dintre cele mai populare formații de breakdance și hip-hop din România. În 2008, și-a lansat primul album solo, “În lipsa mea”, urmat de “Plec pe Marte” (2010), “Acasă” (2013) și “Confesiune” (2017). De-a lungul timpului, colaborat cu o suită de artiști, atât ca interpretare, cât și ca producător/compozitor. Pe lângă cariera muzicală, Smiley este o apariție constantă la televizor, fiind jurat la Vocea României și prezentator la Românii au talent.
Nicole Cherry este una dintre vocile apreciate din România. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, Nicole s-a poziționat în cei peste 12 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile. Printre cele mai notabile realizări ale sale se numără piesele “Nu mai consum” (feat. Tata Vlad) și “Paharul Sus” (feat. Puya), ambele ajungând pe primul loc în topurile radio din România.
Puya devenit cunoscut în anii ’90 ca membru fondator al trupei La Familia, alături de Tudor Sișu. Cei doi au adus un suflu nou în peisajul muzicii rap din România, promovând un stil influențat de gangsta rap și teme sociale, inspirate din viața de cartier. După separarea temporară de La Familia, Puya și-a continuat drumul artistic solo. A colaborat cu nume importante din muzica românească, precum Tudor Chirilă, Delia, Andra, George Hora, Alex Velea sau Cornel Ilie, și a lansat piese care au cucerit radiourile și au trecut dincolo de publicul rap tradițional.
Irina Baianț a reușit să ocupe un loc special în sufletul publicului, atât prin intermediul concertelor de operă, cât și prin musical-urile memorabile. Este considerată cea mai prolifică tânără soprană româncă, având în spate o suită de evenimente importante. De la recitaluri în cinstea Simonei Halep și a prințesei Stéphanie de Monaco, concerte sub bagheta maestrului Vladimir Cosma, unul dintre acestea având loc în prezența extraordinară a președintelui Rusiei, până la rolurile principale din cele mai apreciate musical-uri din România: Christine Daae (“Fantoma de la Opera”) și Eliza Doolitle (“My Fair Lady”), Irina Baianț a devenit un nume ce se regăsește pe buzele iubitorilor de muzică și teatru.
Fondat în 1999 de Adrian Sînă, proiectul Akcent a cucerit inimile fanilor din întreaga lume cu hituri memorabile precum “Ți-am Promis”, “Prima Iubire”, “Buchet de trandafiri”, “Suflet pereche”, “My Passion”, “Thats My Name”, “Kylie”.
Andreea Bălan este una dintre cele mai apreciate artiste ale muzicii pop românești,
