LOADING

Type to search

RCAST.NET
Noutăți

VIDEO: Satoshi reprezintă Republica Moldova la Eurovision 2026

Share
video:-satoshi-reprezinta-republica-moldova-la-eurovision-2026

După o absență în 2025, Republica Moldova a decis să revină pe scena Eurovision anul acesta, la cea de-a 70-a ediție a concursului. Sâmbătă, 17 ianuarie, Arena Chișinău a găzduit etapa Selecției Naționale; 16 participanți au urcat pe scenă și au creat adevărate spectacole, în încercarea de a convinge juriul și spectatorii că merită un loc în semifinala de la Viena, din 12 mai.

Satoshi și colegii lui de scenă, inclusiv invitata specială Aliona Moon (reprezentanta Republica Moldova la Eurovision 2013 cu piesa “O Mie”), au fost fost desemnați marii câștigători. Piesa “Viva, Moldova!” a obținut cel mai mare punctaj, stabilit de trei surse: un vot public, un juriu național format din 15 membri și un juriu internațional format din cinci artiști consacrați, foști participanți și câștigători Eurovision. Podiumul a fost completat de Pavel Orlov – “Can’t Say Goodbye” (locul 2) și Cătălina Solomac – “Pink Margarita” (locul 3).

Mai mult, Satoshi și echipa sa au primit un cec în valoare de 1.000.000 de lei, destinat pregătirilor pentru participarea Republicii Moldova la concursul internațional de la Viena.

Sub sloganul “United by Music”, Eurovision Song Contest 2026 va avea loc la Viena, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai.

Satoshi: “Sunt un autodidact, dar iubesc la nebunie muzica și, mai mult de atât, îmi iubesc locul din care provin”

Fericit și, în același timp, emoționat, Satoshi a avut puterea de a spune câteva cuvinte după câștigarea unui loc la Eurovision 2026:

“Este pentru prima dată când particip într-un concurs muzical. Sunt un autodidact, dar iubesc la nebunie muzica și, mai mult de atât, îmi iubesc locul din care provin, ne iubesc cultura, ne iubesc oamenii și chiar consider că noi avem ce oferi lumii, Europei. Eu consider că noi avem niște oameni superbi, plini de inimă, de talent, de o bogăție interioară inimaginabilă. Eu vreau să vă mulțumesc pentru suport și pentru încredere tuturor, atât celor din juriu, cât și celor din public, care ne-au votat masiv.

Mă bucur de faptul că nivelul Eurovisionului în Moldova a crescut, el este în stare să stimuleze foarte mult creșterea industriilor de creație și ceea ce s-a întâmplat astăzi este un precedent superb. Eu îmi voi dedica toate forțele ca să reprezint la cel mai înalt nivel colțișorul nostru de pământ acolo la Viena. Mulțumesc pentru încredere!”

VIDEO: Satoshi la Selecția Națională Eurovision 2026 cu piesa “Viva, Moldova”:

Mai multe despre Satoshi

Satoshi, pe numele real Vlad Sabajuc, este o voce fresh în peisajul muzicii urbane, cunoscut pentru stilul său inovator, cu rădăcini din muzica tech trap și chopper rap. Satoshi a început să lucreze la primul său album în 2020, iar în 2022 a lansat cu succes primul album de studio intitulat “RUSH”. Printre single-urile lansate și bine primite se numără “Mama mi-a spus” și “Foaie Verde”, “Căștile Mele”, care a fost prezentat în avanpremieră la Urbanist Sessions. Colaborarea sa cu Carla’s Dreams pentru “Noaptea pe la 3” a avut un impact serios și i-a adus o bază de fani în România. Au urmat single-urile “Dansăm”, “Unde Verile”, “Ochii”, “Diferențe”, dar și colaborarea cu Olga Verbițchi pentru “Nu ca pe un prieten”.

În ultimii ani, artistul a lansat două albume, “+373” și “SPORT”, care marchează originile acestuia atât prin sound, cât și prin povestiri, dar și un EP alături de Magnat și Feoctist, intitulat “Minim Efort”.

 » Citește continuarea pe pagina autorului