INNA lansează “I’ll Be Waiting” alături de R3HAB
Share
Concerte & turneeVIDEO: INNA și Alexandra Stan au urcat împreună pe scenă și au interpretat hiturile “Mr. Saxobeat” și “We Wanna”
INNA a oferit un show incendiar în Amsterdam, în cadrul turneului european Echoes, unde a avut-o ca invitată specială pe Alexandra Stan. Cele două artiste, printre cele mai apreciate din România pe plan internațional, au urcat împreună pe scenă și au interpretat hiturile “Mr. Saxobeat” și “We Wanna”, spre încântarea publicului.
Publicat
acum 7 zile
pe
07/05/2025

INNA și Alexandra Stan în concert (Amsterdam 2025) │ FOTO: Global Records
În online, admiratorii celor două artiste s-au arătat entuziasmați și s-au întrebat dacă urmează o nouă colaborare muzicală. Nu ar fi prima dată când INNA și Alexandra Stan își unesc forțele pentru o piesă. Acestea au lansat în 2015, alături de Daddy Yankee, melodia “We Wanna”, care s-a bucurat de succes internațional.
În cadrul aceluiași concert, INNA a surprins fanii și cu o piesă nouă realizată alături de R3HAB, cântată în premieră. Melodia va fi lansată oficial pe 16 mai și marchează o nouă colaborare de succes între cei doi artiști, după hitul “Rock My Body”, care a obținut Discul de Platină în Franța și a cucerit topurile radio din mai multe țări europene.
Turneul Echoes al INNEI continuă cu show-uri la Paris și Barcelona. Pentru această călătorie muzicală, artista a pregătit cele mai cunoscute piese ale sale, inclusiv hituri globale precum “Hot”, “Sun is Up”, “Déjà Vu”, “Cola Song”, “Rock My Body” și “Queen of My Castle”.
VIDEO: INNA și Alexandra Stan pe scenă, în Amsterdam
Cunoscută pentru abilitatea sa de a combina refrene catchy cu beat-uri dansante molipsitoare, INNA a devenit un nume important în muzica internațională, cu single-uri care au dominat topurile și au adunat o bază de fani dedicată în întreaga lume.
Alexandra Stan este una dintre cele mai importante artiste de muzică dance din România. Și-a făcut debutul în muzică cu single-ul “Lollipop”. Ulterior, hituri ca “Mr. Saxobeat”, “Lemonade” sau “Get Back (ASAP)” au pus-o pe Alexandra pe harta muzicii internaționale. Cel mai recent album al Alexandrei este “Energia ta”, o colecție de 10 cântece.
Albume noiINNA lansează albumele “El Pasado” și “YO” pe vinyl
Inna imprimă vibe-ul său latino pe vinyl. Albumele “El Pasado” și “YO”, două dintre cele mai personale și apreciate materiale ale artistei, sunt disponibile într-o ediție specială.
Publicat
acum 2 săptămâni
pe
30/04/2025

Inna în videoclipul “Iguana” │ FOTO: Captură YouTube
Cântate integral în spaniolă, cele două albume reflectă perfect stilul vibrant și autentic al INNEI. Prin lansarea pe vinyl, artista aduce un omagiu sunetului cald pe care doar un disc îl poate reda.
Albumele “El Pasado” și “YO” pot fi comandate de pe Cărturești într-un tiraj limitat. Inna le oferă, astfel, un cadou fanilor care vor să aibă o bucată din povestea INNEI în colecția lor personală. Pe albumul “El Pasado” se regăsesc piese precum “Primera Vez” și “El Tiempo”, iar “YO” include single-urile de succes “Iguana” și “Tu Manera”.
VIDEO: Inna – “Tu Manera”
În prezent, INNA se află în plin turneu european. Primele concerte din cadrul Echoes by INNA au avut loc la Viena și în Praga. Artista a reușit să creeze o atmosferă plină de energie, fotografii de la evenimentul din Viena fiind publicate pe contul personal de Instagram.
