Nicole Cherry și Puya pregătesc un moment special pentru finala X Factor 2025
Share
În cel de-al doilea și ultim episod de Bootcamp, X Factor și-a decis ultimii şase finalişti ai sezonului. A fost rândul lui Ştefan Bănică şi al lui Marius Moga să facă alegeri dificile, având doar trei locuri de oferit pentru marea finală X Factor și câte zece concurenți din care fiecare trebuie să aleagă.
Echipa Ștefan Bănică
Ştefan Bănică a primit în grijă grupa Mixt peste 24 de ani, iar imediat după aflarea categoriei sale, juratul și-a ales cei zece concurenți cu care să intre direct ȋn Bootcamp: Irina Serafimciuc, Cristina Cînță, Radu Dolean, Violeta Dascălu, Iuliana Puşchilă, Georgiana Munteanu, Lidia Bahnaru, Max K, Ştefan Munteanu şi Bogdan Mihai. Aceştia au încercat din răsputeri să își impresioneze din nou mentorul, aflați în fața unei mize uriaşe: la finalul serii, doar trei dintre ei au trecut mai departe, în finala X Factor difuzată pe 27 aprilie.
Irina Seramficiuc
A cochetat cu muzica din copilărie, apoi și-a vărsat toată pasiunea, ambiția și munca în acest domeniu artistic. A participat la numeroase concursuri, își dorește să facă o carieră și să-și câștige existența din muzică. În Bootcamp, Irina a interpretat piesa “Big White Room”.
“Îmi plac foarte mult inflexiunile. Îți ies foarte bine. La partea de emoție se mai poate lucra”, a spus Moga.
Delia a adăugat:
“Felicitări, foarte bine a sunat! Ai un vibrato special. Ai putere în glas, dar nu e deranjant. E foarte fin ce faci.”
Irina a ocupat un scaun.
Cristina Cînța
Au existat momente în viața concurentei când a vrut să renunțe la muzică, dar ceva a oprit-o. Puterea Cristinei de a merge mai departe a adus-o la X Factor, iar în Bootcamp a cântat piesa “If It Hadn’t Been For Love”.
“Îmi place, mi se pare că ești creativă, eu te-aș pune pe scaun”, a spus Delia.
Cristina a primit un scaun.
Radu Dolean
După o audiție impresionantă, Radu și-a dorit să se ridice la același nivel și în Bootcamp. Concurentul a interpretat “Spanish Eyes”.
“Este o surpriză a acestui sezon și este o dovadă că se poate”, a spus Ștefan.
Puya a mărturisit că aștepta să se întâmple mai mult în interpretare.
Radu NU a primit un loc pe scaun.
Violeta Dascălu
În ciuda emoțiilor și a sacrificiilor pe care Violeta s-a văzut nevoită să le facă pentru a participa la X Factor, a reușit să ajungă în Bootcamp unde a interpretat “Tattoo”.
“A fost rupt dintr-un live. Îți place să fii artist”, a declarat Delia.
Marius a menționat:
“Mi-a plăcut energia, ai umplut scena. Dacă e să mă refer la note, au dat ora inexactă un pic.”
Violeta NU a ocupat un scaun.
Julie Pușchilă
Julie a promis să dea tot ce are mai bun în Bootcamp și în acest sens a pregătit melodia “Easy On Me”.
“Mi-ar fi plăcut să fie și mai sensibilă pe alocuri. Dar ai cântat foarte bine!”, a fost de părere Marius Moga.
Delia a adăugat:
“Mi-a plăcut zona în care m-a dus piesa asta.”
Julie a ocupat cel de-al treilea scaun.
Georgiana Munteanu
Georgiana a creat o poveste muzicală și vizuală pe scena din Bootcamp cu piesa “Disease”.
“Când pasiunea e atât de mare, se poate”, a spus Ștefan, menționând că Georgiana e inginer, nu muzician.
Delia a apreciat alegerea piesei,
