Un nou trailer “Final Destination Bloodlines” dezvăluie originea blestemului
Share

“Final Destination Bloodlines” are ca protagonistă o studentă care începe să fie bântuită de o serie de viziuni terifiante despre moartea familiei sale. Încearcă să afle răspunsuri de la bunica ei, care, cu ani în urmă, a avut și ea o viziune catastrofală: femeia a văzut cum zeci de oameni mor într-un restaurant care se afla la înălțime. A reușit să le salveze viața, însă Moartea nu a uitat de ei și a început să le “răpească” moștenitorii, deoarece nu ar fi trebuit să se nască.
“Final Destination Bloodlines” îl readuce pe ecran pe William Bludworth, interpretat de regretatul actor Tony Todd. Misteriosul personaj a apărut în mai multe filme din serie, dând mereu de înțeles că e la curent cu planul Morții. Odată cu noua peliculă, fanii “Final Destination” ar putea, în sfârșit, afla mai multe despre povestea lui William Bludworth.
Distribuția “Final Destination Bloodlines” este completată de Kaitlyn Santa Juana, Teo Briones, Richard Harmon, Owen Patrick Joyner, Rya Kihlstedt, Anna Lore și Brec Bassinger.
Pelicula este regizată de Adam Stein și Zach Lipovsky, pe un scenariu scris de Guy Busick și Lori Evans Taylor. “Final Destination Bloodlines” are la bază personaje create de Jeffrey Reddick și urmează să apară în cinematografe pe 16 Mai 2025.
“Final Destination” este una dintre cele mai populare serii horror, cunoscută pentru scenele sale inventive și fatale, bazate pe ideea că nimeni nu poate scăpa de moarte. Cu “Bloodlines”, franciza promite să extindă mitologia deja consacrată, oferind o perspectivă asupra originilor acestui blestem și a modului în care Moartea își urmărește victimele de-a lungul generațiilor.
TRAILER NOU “Final Destination Bloodlines”: