Alessandro Mucea a lansat piesa “Bring Him Home” (cover “Les Miserables”) – AUDIO
Share
La 4 ani de la câștigarea concursului SuperStar, Alessandro Mucea dă un nou suflu piesei “Bring Him Home”, din cunoscutul musical “Les Miserables”. Artistul a anunțat lansarea pe Instagram, invitându-și fanii să-i spună ce părere au despre acest cover.
“Vă ofer în dar “Bring Him Home” din musical-ul “Les Miserables”. Sper să vă placa și aștept cu interes opiniile dumneavoastră”, a scris Alessandro pe Instagram.
AUDIO: Alessandro Mucea – “Bring Him Home” (cover “Les Miserables”)
Alessandro Mucea este originar din Cotu Vameș, județul Neamț. Avea 17 ani la momentul audițiilor la SuperStar, respectiv 18 ani atunci când a câștigat concursul. Se descrie ca fiind o persoană extrem de timidă, încă din copilărie.
Născut în Italia, Alessandro a fost adus în România de mama lui, după ce tatăl său a murit. Alessandro a realizat că îi place să cânte în clasa a 5-a, fiind impulsionat de un moment emoționant văzut la TV: un tânăr care interpreta piesa “Je suis malade”. Ani mai târziu, a participat la un concurs muzical, însă i s-a spus că nu are voce, ulterior fiind descurajat și încetând să mai cânte vreme de un an.
În clasa a 9-a a intrat în corul școlii și a continuat să-și urmeze pasiunea pentru muzică. Prin intermediul unei colege, în clasa a 10-a a luat legătura cu doi profesori de canto, Sergiu Rudic și Mihaela Tertelici, care l-au îndrumat să participe la SuperStar. Potrivit unor declarații făcute după apariția de la PRO TV, Alessandro este singurul din familia sa care are înclinații spre muzică.
