LOADING

Type to search

Noutăți

Cum a decurs cel de-al șaselea episod de audiții la X Factor 2025 – VIDEO

Share
cum-a-decurs-cel-de-al-saselea-episod-de-auditii-la-x-factor-2025-–-video

Oameni obișnuiţi, aflaţi pentru prima oară pe o scenă, artiști la început de drum, multe trupe, dar și vechi cunoștinţe pe care nu și-ar fi închipuit vreodată să îi vadă în faţa lor, la X Factor, s-au prezentat în faţa juraţilor.

Concurenții din cea de-a cincea rundă de audiții X Factor 2025Trupa No Antidot – 4 DA

Trupa No Antidot vine din Craiova. Cei cinci membri ai grupului trăiesc prin muzică, iar această pasiune i-a adus împreună. Își doresc să trăiască din muzică și să iasă din zona de confort ca să ajungă pe scene mai mari. La audițiile de la X Factor 2025, No Antidot a reinterpretat șlagărul “Oameni”.

“Total neașteptat. Nu am auzit niciodată piesa asta în varianta asta. Sincer nu știu cât se potrivește cu mesajul textului, dar energia a fost foarte mișto”, a spus Ștefan Bănică.

Delia a declarat:

“A fost un moment foarte curajos și îmi place că toată trupa e implicată.”

S!S – 2 DA

S!S este un duo din Suceava format din surorile Ioana și Iustina. Tinerele de 20 de ani au declarat că s-au uitat de mici la competițiile muzicale și mereu și-au dorit să fie pe scenă. Le-a venit rândul în cadrul X Factor 2025 unde au interpretat o piesă proprie intitulată “Te rog”.

“A fost o compoziție proprie? Serios? Ați surprins perfect relația dintre două surori”, a spus Puya.

Ștefan a transmis:

“Relația dintre voi a funcționat perfect, relația cu muzica mai puțin.”

Alexandra Ciobotaru – 3 DA

Alexandra a spus că toată lumea din sat o cunoaște pentru că este singura cântăreață de acolo. Moștenește talentul de la bunica sa, iar serios s-a apucat de muzică la vârsta de cinci ani. Alexandra le este recunoscătoare părinților că au dus-o la canto în ciuda faptului că era un mare sacrifiu pentru ei. Pe scena de la X Factor, tânăra a surprins cu o interpretare rock a piesei “Rebel Yell”. 

“Ai un timbru senzațional! Cred că poți să cânți și cartea de telefoane și m-ar interesa”, a spus Ștefan.

Delia a adăugat:

“Țeavă, forță, mulți și-ar dori să cânte așa! E ceva foarte rar!”

Julie Pușchilă – 4 DA

Julie sau Iuliana Pușchilă, după cum mai este cunoscută, a revenit pe scena concursurilor muzicale. Când avea doar 16 ani a participat la Vocea României unde a ajuns până în finală. Apoi, Julie a rămas în această lume artistică, susținând concerte și lansând melodii. La X Factor, concurenta a interpretat piesa “Die With A Smile”.

“Ești cel mai bun exemplu. O fată cu un microfon, nimic altceva, și magia se produce. Excepțională interpretarea! Fără cusur!”, a declarat Bănică.

Pantaleo Fabrizio Tritto – 4 DA

Vrea să-și facă mama mândră pentru că s-a sacrificat pentru el. Femeia l-a crescut singură și a muncit mult pentru ca Pantaleo să ducă o viață confortabilă. Concurentul este ospătar și artist stradal. Nu are studii muzicale, însă este de părere că vocea sa și exercițiul pe care l-a realizat singur sunt suficiente. Tânărul a interpretat piesa “I Put A Spell On You” și i-a cucerit pe jurați.

“Mi se pare că ești un tip extrem de sensibil. E loc pentru mai mult curaj. Poți mai mult. Cred că dacă ai să mergi mai departe, o sa ai posibilitatea să te dezvolți”, a spus Ștefan.

Delia i-a mărturisit:

“Ai venit în locul potrivit și aici sunt oameni care să te învețe.”

Raisa Dinu – 4 DA

Raisa are 17 ani și este model.

 » Citește continuarea pe pagina autorului