TOP 6 artiști români la început de drum pe care i-am descoperit în 2024
Share
Vă recomandăm 6 artiști români la început de drum: pe Cojo, Doomnezeu, Bastien, The Urs, Tania Turtutureanu și Franci. Unii dintre ei abia s-au lansat, alții au deja câțiva ani de când activează, dar abia acum au început să se remarce. Avem recomandări dintr-o gamă largă de genuri muzicale: de la rap și stoner doom creștin, la pop, soul și indie. Vă invităm să-i descoperiți și să vă alegeți preferații.
Cojo
Pe Cojo l-am descoperit târziu, pe final de an 2024 (în deschidere la HVDNS în Quantic) şi târziu şi pentru că e activ de minim 5-6 ani şi are un Urbanist excelent din 2019. Dacă e vreun rapper la noi care să facă show de Broadway vreodată, să devină Lin-Manuel Miranda, el este. Are mare grijă la punerea în scenă şi la expresivitatea întregului act artistic. Se contorsionează şi urlă pentru mesajul său şi lasă în urmă chiar muzicalitatea în favoarea… poeziei. Mă duce cu gândul la Kendrick Lamar, ceea ce e un compliment uriaş pentru un rapper român. Iar videoclipul “Astă seară mâncăm în familie” e un statement fabulos în perioada de sărbători şi extrem de sensibil şi delicat.
Trebuie văzut live neapărat, pentru a fi înţeles. Variantele de studio sunt aproape irelevante, deşi negativele sunt foarte bune şi muncite.
Doomnezeu
Pe Doomnezeu îi ştiam din auzite, dar nu îi ascultam aşa abitir cum am făcut-o după concertul lor din perioada Crăciunului 2024. Cântă doom metal, combinat cu rock alternativ. Au şi butaforie, măşti cu sori şi Luna, cruci, mătănii, întreaga manifestare religioasă pusă în costume. Uneori aluneca spre grunge, alteori spre System of a Down. Au schimbat solistul când i-am prins eu live, iar fetele de la backing vocal ridicau la ceresc rangul interpretării.
Chitara şi basul sunt excelent de gâjâite, sunt pasaje multe în stil Black Sabbath şi Candlemass, dar sunt date la maxim şi cu mult distors, ca să îţi imprime groază, angoasa şi teroare. Tentaţia era să crezi că se va cânta nazal, “ca popa”, dar nu e deloc cazul de aşa ceva. Aruncă şi cu sintetizatoare în tine şi vocea mă duce cu gândul la Conexiuni şi Celelalte Cuvinte uneori, la rock din anii ’80 şi ’90.
Şi în ciuda umorului inevitabil, care i-a atins şi pe durii Clouds, trupa nu face abuz de gimmick-ul bisericesc.
Bastien
Bastien sfidează tiparul obișnuit al artistului pop prin faptul că își scrie propriile piese și pune accent pe exprimarea personală în detrimentul conformității. Scopul său este să împărtășească ceea ce îl entuziasmează, să dezvolte un sunet distinctiv și să îi inspire și pe alții să-și îmbrățișeze unicitatea. Mesajul lui Bastien încurajează individualitatea, contestând normele sociale și sărbătorind libertatea de a-ți urmări pasiunile autentice. În esență, Bastien nu este doar un cântăreț pop, ci un adept al autenticității și libertății creative.
Bastien a compus melodii pentru nume importante din industria muzicală românească și a colaborat cu INNA pentru “Paris to London”, cu Sickotoy pentru un remix al piesei “Billie Jean”, cu Alexandra Stan pentru “Strânge-mă în brațe”, iar alături de Alex Parker a lansat piesa “All This Love” cu care a participat la Selecția Națională Eurovision 2022.
În ultima perioada, Bastian s-a concentrat pe propria carieră de solist muzical și a lansat melodii ca “Mai bine așa”, “Gata de zbor” sau “Copiii Care Am Fost”.
The Urs
The Urs este un muzician originar din Republica Moldova, ajuns la urechilor ascultătorilor mai ales cu piesa “Tărâmul Interzis”. Pe numele real Gheorghe Scurtu,
