Florence Welch aduce “The Great Gatsby” pe Broadway
Share

Intitulat simplu “Gatsby”, musicalul va avea premiera la American Repertory Theatre din Cambridge, Massachusetts, în 2024. Welch colaborează cu producătorul Thomas “Doveman” Bartlett (St. Vincent, Sufjan Stevens) pentru a scrie versurile și muzica proiectului.
Musicalul va fi regizat de Rachel Chavkin, câștigătoare a Premiului Tony. O altă câștigătoare a Premiului Tony, Sonya Tayeh, va gândi coreografia.
“Această carte m-a bântuit pentru o mare parte a vieții mele. Conține unele dintre versurile mele preferate din literatură. Musical-urile au fost prima mea dragoste și simt o legătură profundă cu romantismul rănit al lui Fitzgerald. Este o onoare că mi s-a oferit șansa de a recrea această carte în cântec”, a declarat Florence Welch.
Nu este prima dată când Welch lucrează la un proiect inspirat de opera lui Fitzgerald: în 2013, ea a contribuit la coloana sonoră pentru filmul “Great Gatsby”, cu Leonardo DiCaprio și Carey Mulligan în rolurile principale.
Fanii din România o pot vedea live pe Florence Welch vara aceasta. Artista și trupa sa concertează la Summer Well Festival.