Shawn Mendes îi dă voce protagonistului din filmul “Lyle Lyle Crocodile” – TRAILER
Share
Met Gala, numită formal The Costume Institute Gala (Gala Institutului de Costume), este un eveniment anual de strângere de fonduri în beneficiul Institutului de Costume al Muzeului Metropolitan de Artă din New York. După ediția de anul trecut, când gala a fost amânată în septembrie din cauza pandemiei, evenimentul a revenit la data sa tradițională, în prima zi de luni din luna mai.
Tema de anul acesta a fost “In America: An Anthology of Fashion”, New York Times etichetând-o drept “Guilded Glamour”. Termenul “Gilded Age” a fost inventat de Mark Twain. Este o denumire asociată perioadei anilor 1870 -1890, când inovația americană era în plină înflorire, iar crusta superioară a societății din New York avansa.
Printre numele rezonante din muzică care și-au făcut apariția la MET Gala 2022 se numără tânăra Olivia Rodrigo, Billie Eilish, Katy Perry, Lenny Kravitz, Jared Leto, Gwen Stafani, Camilla Cabello și Shawn Mendes. Ca de obicei, tema galei a fost mai mult un pretext, fiecare alegând ținuta mai mult după după propriul gust sau din dorința de a capta atenția. Dintre artiștii menționați, Billie Eilish s-a apropiat cel mai mult de tematica propusă, artista alegând o ținută vintage realizată de Gucci, atât accesoriile cât și materialele fiind refolosite.
Gazda evenimentului a fost, ca de obicei, Anna Wintour, alături de Regina King, Blake Lively, Ryan Reynolds și Lin-Manuel Miranda. La MET Gala 2022 au participat și Kim Kardashian, Naomi Campbell, Cara Delevingne, Gigi și Bella Hadid. Deși s-a zvonit că și Taylor Swift va fi prezentă la eveniment, artista a lipsit de la această gală, absentând pentru cel de-al 7-lea an consecutiv.
Olivia Rodrigo la MET Gala 2022 Lenny Kravitz la MET Gala 2022 Camila Cabello la MET Gala 2022 Billie Eilish la MET Gala 2022 Shawn Mendes la MET Gala 2022 Jared Leto la MET Gala 2022 Gwen Stefani la MET Gala 2022 Katy Perry la Met Gala 2022 » Citește continuarea pe pagina autorului