5 antrenori caută Vocea României în 2022; Ce spun Tudor Chirilă, Irina Rimes, Denis Roabeș, Theo Rose și Smiley despre sezonul 10

Toamna aceasta, emisiunea-concurs Vocea României revine cu cel de-al 10-lea sezon și, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley și Theo Rose, vor ocupa același scaun. Echipa este completată de Tudor Chirilă, Irina Rimes și Denis Roabeș (The Motans).

Tudor Chirilă, Irina Rimes și Smiley sunt extrem de nerăbdători să revină pe scaunele de antrenori, în vreme ce Theo Rose și Denis Roabeș vor gusta, pentru prima oară, din adrenalina show-ului.

Ce declară Tudor Chirilă, Irina Rimes, Denis Roabeș, Theo Rose și Smiley despre sezonul 10 Vocea României, ce debutează în 2022 Tudor Chirilă: “Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”

“Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. După care, am posibilitatea să îmi exersez “competențele pedagogice” și să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate.

Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România și este făcut la un nivel înalt. Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta și mă bucur că PRO TV și publicul consideră că sunt o parte mișto din echipa acesta. Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forțată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toți anii aceștia, poate mulți copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulți adolescenți care nu au apucat să intre în momentul acela în show, intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a spus Tudor Chirilă.

Irina Rimes: “Trebuie să recunosc că Vocea este cel mai mare, cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect, care scoate din noi toți talente și aptitudini unice”

“Mă bucur că suntem din nou împreună după doi ani de pandemie, de data aceasta, pentru o ediție aniversară. Sper că v-a fost dor de noi și revederea va fi una dulce. Avem și colegi noi, de aceea mă aștept la un sezon foarte interesant și plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte și mi-a plăcut de ea, atitudinea și frumusețea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl știu încă de la începuturi și știu ce „zace” acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil și un om bun care nu se sperie de greu și nici de muncă: toate calitățile necesare pentru un coach bun.

Trebuie să recunosc că Vocea este cel mai mare, cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect, care scoate din noi toți talente și aptitudini unice. Mi-a lipsit mult acest antrenament și recunosc că mi-a fost dor și de colegii mei, Tudor și Smiley, pe care abia aștept să-i revăd în acțiune”, a spus Irina Rimes.

Smiley: “Theo Rose va fi și va zâmbi lângă mine la fiecare ediție și împreună ne pregătim să ne bucurăm de acest drum fabulos, spectaculos și aventuros”

“Sezonul ăsta, voi vorbi “pe doua voci”! Una de băiat și una de fată 🙂 Și ce fată!

 » Citește continuarea pe pagina autorului