LOADING

Type to search

RCAST.NET
Noutăți

Ascultă noua piesă lansată de ADDA, “Du-te la ea” – AUDIO

Share
asculta-noua-piesa-lansata-de-adda,-“du-te-la-ea”-–-audio

Compusă de ADDA alături de Bogdan Marinescu, Robert Toma, Alex Mladin și ProducăDoru, “Du-te la ea” surprinde suferința și sentimentele contradictorii pe care o femeie le trăiește atunci când este înșelată. “Tu iartă-mă, te-am iubit mai mult decât am vrut/ Iartă-mă c-am avut încredere în fiecare cuvânt./ Chiar îmi pare rău pentru nopțile în care am plâns”, sunt o parte din versurile prin care ADDA cântă povestea a mii de femei care sunt captive în fața unei iubiri sfâșietoare, măcinate de gânduri și momente nefericite.

“Piesa “Du-te la ea” nu putea să lipsească din povestea “Fetei din diamant”. E despre acel moment când, ironic, ea își cere scuze pentru tot ce a îndurat din cauza lui, spunându-i să plece într-un final și să aleagă cealaltă femeie. De fapt, o alege ea pentru el. Menționând că cealaltă nu îl va iubi așa cum a făcut-o ea, cu defecte și slăbiciuni”, declară ADDA.

AUDIO: ADDA – “Du-te la ea”

“Tramvaiul 23”, “Tramvaiul sfârșitului”, “Lasă-mă să mor” (alături de Nosfe), “Să nu-mi iei trandafiri” sunt o parte din single-urile de succes care au deja milioane de vizualizări pe YouTube și fac parte din materialul discografic “Fata din Diamant“, alături de alte șapte piese noi. Albumul este deja disponibil online și urmează să fie lansat și în format fizic.

Originară din Târgu Mureș, ADDA a scris versuri încă din adolescență, însă nu s-a așteptat niciodată ca piesa ei, “Minți murdare”, urcată pe YouTube de un coleg, să îi deschidă drumul în lumea muzicii. Deoarece mesajul ei a ajuns la atât de multe suflete, ADDA a început să fie urmărită de mii de oameni în online. A crezut în visul ei și a muncit constant, iar astăzi are propria casă de producții, Baladda Records, locul unde iau naștere toate piesele pe care le lansează.

 » Citește continuarea pe pagina autorului