Darius Mabda a creat un moment istoric la Românii au talent 2022; Golden Buzz pentru o viitoare stea a dansului
Share

Cel de-al șaselea episod al emisiunii Românii au talent 2022 a adus în fața publicului “o piatră scumpă”, un talent ce se conturează a deveni un nume recunoscut la nivel internațional. Jurații show-ului de talente s-au simți onorați să-l vadă dansând pe Darius Mabda, prezicându-i un viitor măreț.
Cine e Darius Mabda, tânărul dansator de la Românii au Talent 2022 care a primit Golden Buzz
Darius este un elev de 13 ani din Oradea. A descoperit încă din copilărie că iubește dansul, începând să-l practice de la vârsta de 8 ani la o școală de coregrafie din Cluj. Părinții săi nu au nicio legătură cu lumea artei, tatăl său fiind un polițist pensionat, iar mama secretară.
“Mă uitam la televizor și vedeam alți copii care dansează. Mi-a plăcut foarte mult și i-am înnebunit pe părinții mei, până m-au dus”, le-a povestit Darius juraților de la Românii au talent 2022.
Prezența sa scenică și talentul de a transforma emoția în artă au reieșit încă de dinainte ca numărul său de dans liric să înceapă. Felul în care Darius a descris conexiunea sa cu muzica și dansul a transmis o maturitate artistică rar întâlnită la un copil de 13 ani.
Darius Mabda: “Atunci când dansez intru așa, într-o transă, din care nu pot să mai ies, iar asta mă inspiră atunci când fac coregrafii”
“Am fost întotdeauna atras de dans. Atunci când auzeam muzică simțeam plăcere și îmi venea să dansez. Stau singur la Cluj, la internatul școlii de coregrafie. Mama mă sună în fiecare zi, mă întreabă mereu dacă am mâncat, dacă m-am odihnit, dacă mi-am făcut temele. Este foarte îngrijorată pentru mine. (…)
Cel mai mare vis al meu este, dacă o să ajung balerin, să merg la teatrul Balshoi, și dacă o să mă duc pe contemporan, vreau să ajung în Canada.
Mă antrenez în fiecare zi, între două și patru ore. Mă duc la școală, după aceea la balet, de la balet înapoi la intenat, unde mă pregătesc și mă duc din nou la dans. Muncesc pentru că îmi place ceea ce fac. Atunci când dansez intru așa, într-o transă, din care nu pot să mai ies, iar asta mă inspiră atunci când fac coregrafii. Eu mi-am făcut coregrafia, singur. Un an de zile am muncit la momentul acesta. Am repetat în fiecare zi.”
Cu un moment pregătit, așadar, vreme de un an de zile, Darius Mabda a prezentat la Românii au talent 2022 un număr de dans liric gândit de el integral. La final, atât spectatorii, cât și jurații s-au ridicat în picioare pentru a-l aplauda. “Nu se poate așa ceva. Foarte frumos!”, a exclamat Andra înainte ca momentul jurizării să înceapă.
Reacțiile juraților Românii au talent 2022 după momentul lui Darius Mabda
Extrem de impresionat de Darius, Mihai Bobonete i-a oferit lui Darius cel de-la doilea Golden Buzz al său, primul mergând la Maria Raisa. Înainte, însă, de a apăsa butonul auriu i-a lăsat pe colegii din juriu să-și spună părerea.
Andi Moisescu: “Este un moment care va intra în istoria acestei emisiuni și pe care tu n-ai să-l uiți niciodată în viața ta”
“Darius, nu știu de unde ai apărut, nu știu ce ai făcut în ultimii 5 ani, de când te-ai apucat de dans, nu știu ce ai simțit tu când ai văzut copiii ăia dansând la televizor, dar cred că tu ești unul dintre cei mai norocoși copii din lumea asta, pentru că eu cred că tu ți-ai descoperit calea.