LOADING

Type to search

RCAST.NET
Noutăți

Eurovision Romania 2022: Cine sunt cei 20 de semifinaliști aleși de public și juriu

Share
eurovision-romania-2022:-cine-sunt-cei-20-de-semifinalisti-alesi-de-public-si-juriu

Bună, Eliza! Ultima oară când am vorbit, tocmai câștigasei Cerbul de Aur. Ne-ai spus atunci că ai fost atrasă de istoria și mitologia țării noastre după ce ai citit romanul lui Bram Stocker, “Dracula”, iar asta se întâmpla cu mulți ani înainte de a ajunge în România. Ai putea avea, oare, vreo conexiune aparte cu țara noastră, care te aduce înapoi atunci când e momentul potrivit ?

S-ar putea să existe! (spune Eliza, zâmbind) E ca și cum între mine și România ar exista un fel de legătură care mă readuce aici de fiecare dată când am nevoie de energie pozitivă. Iar după acești ultimi doi ani, chiar am nevoie de această energie! Sper să putem continua “relația” aceasta cât mai mult timp posibil și să trăim noi aventuri împreună!

Când ai luat decizia de a te înscrie în Selecția Națională a României pentru Eurovision? Ai luat acest lucru în considerare înainte de a izbucni pandemia, sau a fost o hotărâre luată recent?

În perioada pandemiei a fost dificil să mă gândesc la orice.

Planificarea a devenit imposibilă în ultimii doi ani, toți artiștii au trebuit să-și amâne proiectele și visurile și încă încercăm să ne dăm seama ce se va întâmpla mâine. Sincer vorbind, e foarte dificil. Așa că Selecția Națională este o gură de aer proaspăt în mijlocul acestei perioade confuze și sunt foarte fericită să încep această nouă călătorie.

Lucrurile s-au derulat foarte rapid pentru mine, după Cerbul de Aur, iar într-o clipită am intrat cu toții în izolare, pentru luni la rând, așa că Eurovision-ul e o adevărată binecuvântare!

Ce-i trebuie unei piese pentru a captiva publicul într-o competiție precum Eurovision?

Am urmărit concursul de-a lungul anilor și, în opinia mea, toate prestațiile care au avut succes au câteva lucruri în comun: emoția, trăirea, sinceritatea, autenticitatea. Cred că atunci când ești sincer pe scenă, când cânți din toată inima și oferi emoție publicului, cei care te ascultă simt asta și te sprijină necondiționat. Sinceritatea și emoția, acestea sunt elementele cheie pentru mine.

Te-ai calificat în semifinala Selecției Naționale cu piesa “The other half of me”. Cine a compus această piesă și care este mesajul pe care îți dorești să-l transmiți?

Cei care au scris piesa sunt compozitori de top, de la Giuseppe Anastasi (care a câștigat festivalul Sanremo cu piesa “Controvento”, în interpretarea Arisei), la Valerio Carboni, care a compus piese pentru mulți artiști italieni de succes, Mike Connaris, un cunoscut producător și compozitor londonez, și eu.

[“The other half of me”] este o piesă pe care o iubesc și o simt pe deplin, e ca senzația pe care o ai atunci când o rochie îți vine perfect. Sunt absolut captivată de linia sa melodică și de versuri, care au o semnificație importantă pentru mine: uneori lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori, iar asta e ok. Acceptă ceea ce va fi și ce ar fi putut fi fără regrete.

Identificarea și recunoașterea unei greșeli, a unei probleme este primul pas către remedierea situației, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău. Învață să înțelegi importanța celor dragi în viața ta înainte de a-i pierde. Prea des ajungem să realizăm impactul lor asupra noastră atunci când deja i-am pierdut.

Care crezi că este punctul tău forte în această competiție?

Am foarte multă experiență, am avut multe proiecte în multe țări, dar nu cred că ăsta e atuul meu. Mereu am spus că un artist poate avea impact doar atunci când este sincer cu el/ea însuși/însăși și atunci când e sincer cu publicul,

 » Citește continuarea pe pagina autorului