Ed Sheeran este cel mai bogat artist încadrat sub pragul vârstei de 30 de ani – TOP 10
Share


Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Ed Sheeran este declarat cel mai bogat tânăr artist, plasându-se în fruntea topului Sunday Times al celor mai bogați muzicieni cu vârsta de până la 30 de ani. În top 10 au intrat anul acesta și Dua Lipa și George Ezra.
La 29 de ani, Ed Sheeran se menține în fruntea clasamentului celor mai înstăriți tineri muzicieni, averea lui ajungând la 200 de milioane de lire (echivalentul a 225 de milioane de euro), potrivit Sunday Times. Veniturile sale au crescut cu 40 de milioane de lire în ultimul an, distanțându-se astfel considerabil de ceilalți tineri colegi de breaslă.
În august 2019, Ed Sheeran și-a luat un concediu prelungit de un an și jumătate, anunțându-și fanii de această pauză neașteptată în cadrul unui concert. Artistul britanic le-a spus celor prezenți la acel show că plănuiește să-și petreacă acest “concediu” alături de soția sa, Cherry Seaborn.
Înainte de perioada de pauză, de care încă se bucură, Ed a susținut peste 250 de show-uri, în fața a mai mult de 7 milioane de fani, Divide devenind cel mai profitabil turneu din toate timpurile, depășind chiar și recordul trupei U2.
Cei mai bogați tineri muzicieni – Sunday Times Rich List
- Ed Sheeran – 200 de milioane de lire
- Harry Styles – 63 de milioane de lire
- Niall Horan – 50 de milioane de lire
- Little Mix – 48 de milioane de lire
- Louis Tomlinson – 45 de milioane de lire
- Liam Payne – 44 de milioane de lire
- Zayn Malik – 36 de milioane de lire
- Sam Smith – 33 de milioane de lire
- Rita Ora – 20 de milioane de lire(egalitate)
- Stormzy – 20 de milioane de lire (egalitate)
- George Ezra – 16 milioane de lire (egalitate)
- Dua Lipa – 16 milioane de lire (egalitate)