Sfârşitul unei ere: Trăistariu se retrage de la Eurovision
Share
După ce s-a înscris iar la Eurovision, pentru a zecea oară, după ce a criticat și lăudat concursul, Mihai Trăistariu a decis să se retragă și a explicat pe Facebook de ce a luat această decizie.
Trăistariu, care a intrat în semifinaleleSelecției Naționale Eurovision 2019 cu piesa „Baya”, a luat decizia după ce și-a dat seama că nu mai are încredere în obiectivitatea organizatorilor. Cu toate acestea, cântărețul menționează că „Eurovision rămâne o poveste… fără sfârşit!”, ceea ce înseamnă că la anul e posibil să avem o surpriză.
„(…) Sunt un artist competitiv şi am demonstrat asta prin fapte. Pentru că, în acest moment, nu mai am încredere în obiectivitatea organizatorilor concursului Eurovision România, dată fiind situaţia neclară, din start, în ceea ce priveşte concurenţii înscrişi – cei care au trecut preselecţiile şi cei care au fost favorizaţi ulterior – am decis să mă retrag. Nu pot continua un drum care prezintă multe «mistere». Mulţumesc fanilor care m-au susţinut întotdeauna şi care sunt alături de mine şi de muzică mea şi le promit că pentru mine, Eurovision rămâne o poveste… fără sfârşit!”, scrie Trăistariu.
În caz că ați uitat, Mihai Trăistariu este unul dintre artștii români care au reușit cea mai bună clasare în concurs – locul patru în anul 2010, cu piesa „Tornerò”. Pe de altă parte, după eșecul de anul trecut, cântărețul declara că nu va mai participa pentru România, ci, mai degrabă, pentru Moldova sau chiar pentru Malta.
Trăistariu a terminat pe locul șapte Selecția Națională de anul trecut, după ce a participat cu piesa „Heaven” și a obținut 1.165 de voturi.
Sursa: www.unsitedemuzica.ro