“Străzi Deschise – București” continuă doar pe 12 septembrie – PROGRAM
Share
Weekend-ul acesta, “Străzi Deschise – București” vine cu un program doar pentru sâmbătă, 12 septembrie. Publicul se va putea bucura de activități sportive și momente artistice pentru întreaga familie. Calea Victoriei devine pietonală doar în prima zi din weekend.
Publicat
acum 2 ore
pe
11/09/2026

Străzi Deschise – București │ FOTO: Străzi Deschise – București
În zona Palatului CEC, bucureștenii vor putea participa la activități sportive și de educație non-formală, realizate în colaborare cu Fundația Romanian Angel Appeal (RAA). Cei mici vor avea parte de activități în zona Green Hours, alături de Asociația Climatosfera. Va avea loc, de asemenea, un meet & greet cu echipa filmului “Atlasul Universului”, la Statuia Iuliu Maniu.
În zona Cercului Militar, poți vizita standul “Ceai pentru armonie – Ziua culturii și turismului din provincia Guangxi”, organizat cu Centrul Cultural Chinez. Pictura în aer liber va fi în zona Parcului Kretzulescu și activarea stradală “Loc pentru schimbare” va fi la intersecția cu Calea Griviței.
Program “Străzi Deschise – București” pe 12 septembrie:
- 10:00–22:00 | Calea Victoriei – Palatul CEC – Activități sportive: tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă
- 10:00–21:00 | Calea Victoriei – Palatul CEC – Activități de educație non-formală și implicare comunitară, în colaborare cu Fundația Romanian Angel Appeal (RAA)
- 10:00–22:00 | Zona Green Hours – Activități dedicate copiilor, pregătite de Asociația Climatosfera
- 10:00–13:00 | Zona Cercului Militar Național – “Ceai pentru armonie – Ziua culturii și turismului din provincia Guangxi”, Centrul Cultural Chinez
- 12:00–16:00 | Statuia Iuliu Maniu – meet & greet cu echipa filmului “Atlasul Universului”; jocurile copilăriei alături de actorii din film și premii pentru curaj.
- 12:00–19:00 | Calea Victoriei, zona Parcului Kretzulescu – Pictură în aer liber, în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici
- 18:00–20:00 | Zona Cercului Militar Național – Momente artistice de capoeira, Asociația Culturală Capoeira
- 18:00–21:00 | Calea Victoriei, intersecția cu Calea Griviței – Activare stradală interactivă și neconvențională “Loc pentru schimbare”, organizată în colaborare cu Asociația Let’s Do It, Romania!
Restricții rutiere
Sâmbătă, 12 septembrie, Calea Victoriei devine pietonală între 10:00 și 23:00, pe segmentul cuprins între Bd. Dacia și Splaiul Independenței, traficul rutier fiind restricționat temporar pe durata desfășurării evenimentului. Traversarea Căii Victoriei va fi permisă prin intersecțiile cu Știrbei Vodă, C.A. Rosetti, Dem I. Dobrescu, Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.
Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!
Îți recomandăm aceste videoclipuri
