The Last House Review: un vis febril prost
Share
Totul începe cu uși încuiate. Toată lumea de pe Pământ este captivă în propriile case din cauza unui lichid special care le sigilează ferestrele și ușile. Pare o invazie extraterestră, dar probabil este și o metaforă pentru pandemie sau izolare.
Vedem totul prin ochii unei familii de patru persoane:
Tatăl: Jason Delgado, interpretat de Wagner Moura
Mama: Ann Delgado, interpretată de Greta Lee
Fiul: Graham Delgado, interpretat de Noah Alexander Sosnowski și Gabriel Barbosa
Fiica: Ruth Delgado, interpretată de Riley Chung, Emma Ho și Arden Cho
Principala problemă pe care o am cu acest film este faptul că dialogurile par nenaturale, făcute cu AI sau scrise de cineva care n-a mai auzit oameni vorbind de ceva vreme. Sunt prea mult în zona „asta este exact ce trebuie spus acum”. Wagner Moura, în special, pendulează între tatăl care s-a săturat de rolul de părinte, tatăl cool care se străduiește prea mult și tatăl indiferent.
Schimburile de replici par forțate, iar haosul este redus la minimum. Panica nu pare credibilă. Unele acțiuni, în special cele legate de „pescuit”, par ilogice. De asemenea, din ce am auzit și din ce am cercetat, se pare că nici măcar nu este vorba despre o invazie extraterestră: sunt doar calmari și moluște care au luat-o razna. Cu foarte multă apă.
Copiii sunt mult prea standard, construiți după un șablon, plini de clișee și, chiar dacă la un moment dat se revoltă împotriva părinților, totul pare mai degrabă o bifă pe o listă.
Mama pare… enervată, dar este ceva mai realistă decât restul distribuției. Pentru calibrul Gretei Lee, experiența poate fi definită drept una de uitat.
Spre final, ultimele 20 de minute se transformă într-un fel de War of the Worlds cu Tom Cruise combinat cu Waterworld, deci da, destul de rău. CGI-ul este și el la nivelul unui cutscene dintr-un joc mai vechi de Xbox. Ai impresia că Netflix a făcut niște economii serioase aici.
Până și efectele sonore par generice, reciclate din baza de date gigantică a Hollywoodului cu extratereștri, monștri, kaiju și creaturi care se târăsc, țipă și scot tot felul de sunete ascuțite.
Filmul ăsta își dorește atât de mult să fie A Quiet Place, încât ajunge să fie exact opusul.
Zero chimie în familie, zero dramă, extratereștrii nu sunt convingători, șirul de decizii proaste provoacă jenă, iar clișeul tatălui millennial este la nivelul „tatălui care repară mașini DIY pe YouTube și are trei abonați”. V-aș sfătui să evitați filmul ăsta chiar și într-un zbor plictisitor.
Și tot susțin că a fost scris cu AI….