Ariana Grande lansează “petal”, cel de-al optulea album de studio din carieră
Share
Ariana Grande a dat o veste mult așteptată de fanii săi. Peste câteva săptămâni va lansa “petal”, un nou material discografic, ce va explora frumusețea și complexitatea vieții. Găsești mai multe detalii în articol.
Publicat
acum 10 ore
pe
29/04/2026

Artwork Ariana Grande – “petal” │ FOTO: Katia Temkin www.facebook.com
Descris drept “ceva plin de viață, care crește prin crăpăturile a ceva rece, dur și dificil”, albumul “petal” conține 12 piese și va fi lansat integral pe 31 iulie prin casa de discuri Republic Records. A fost compus de artistă împreună cu producătorul Ilya Salmanzadeh, marcând o nouă colaborare între cei doi, după piesa “Problem” sau albumele “Thank U, Next” și “Eternal Sunshine”.
Odată cu această veste, Grande a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini și secvențe de promovare, inclusiv coperta albumului. Fotografiile suave, alb-negru, au fost realizate de Katia Temkin. Edițiile fizice ale discului “petal” (CD, vinil, casete) pot fi precomandate pe site-ul oficial al artistei la prețuri cuprinse între 13,99 $ și 32,99 $.
Ariana Grande este una dintre cele mai influente artiste pop ale ultimului deceniu, remarcându-se printr-o voce cu ambitus impresionant și un stil care îmbină pop, R&B și influențe trap. A debutat muzical cu albumul “Yours Truly” (2013), dar succesul global a venit rapid cu materiale precum “My Everything”, “Dangerous Woman” și “Thank U, Next”, care au produs hituri majore și au consolidat-o ca forță în industrie. De-a lungul anilor, a stabilit recorduri în topuri și pe platformele de streaming, fiind apreciată atât pentru tehnica vocală, cât și pentru capacitatea de a livra piese catchy, dar emoționale.
În paralel, Ariana Grande și-a construit și o carieră solidă în actorie. A devenit cunoscută inițial prin rolul Cat Valentine din serialele “Victorious” și “Sam & Cat”. Ulterior, a făcut tranziția către proiecte mai mature, inclusiv apariții în seriale precum “Scream Queens”. Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa cinematografică este adaptarea filmică a musicalului “Wicked”, unde o interpretează pe Glinda, un rol care a marcat o etapă nouă și ambițioasă în parcursul său artistic.
În viitorul apropiat, artista va apărea pe ecran alături de Robert De Niro și Ben Stilles în comedia “Focker In-Law”, continuarea popularului film “Meet the Parents”, dar și într-o nouă producție a musicalului “Sunday in the Park with George”, împreună cu Jonathan Bailey, colegul său din “Wicked”.
Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!
Îți recomandăm aceste videoclipuri
Muzică și filmTRAILER: Ariana Grande joacă alături de Robert De Niro și Ben Stilles în “Focker In-Law”
Urmărește primul trailer pentru comedia “Focker In-Law”, continuarea filmului “Meet the Parents”, cu Robert De Niro și Ben Stilles în rolurile principale. Lor li se alătură, de data aceasta, Ariana Grande, într-un rol de neratat.
Publicat
acum 2 săptămâni
pe
16/04/2026

Ariana Grande și Robert De Niro în trailerul “Focker In-Law” │ FOTO: captură YouTube
Ariana Grande o joacă pe Olivia Jones, iubita lui Henry (interpretat de Skyler Gisondo), fiul lui Greg Focker (Ben Stilles). Personajul său aduce un nou tip de haos în familie: o perfecționistă carismatică, cu pregătire de negociator FBI, care își propune, mai mult sau mai puțin evident, să-l “elibereze” pe partenerul ei din relația codependentă cu tatăl său.
