LOADING

Type to search

Noutăți

Delia se luptă cu inteligența artificială în videoclipul “Analog”; Află povestea piesei și vezi live-ul de la radio – VIDEO

Share
delia-se-lupta-cu-inteligenta-artificiala-in-videoclipul-“analog”;-afla-povestea-piesei-si-vezi-live-ul-de-la-radio-–-video

Muzica generată de aplicații care folosesc inteligența artificială a căpătat un avânt puternic. Tot mai multe piese scrise fără aportul unui artist real ajung virale, iar evoluția tehnologiei pare să fie în defavoarea interpreților consacrați. Interiorizând emoțiile pe care acest fenomen i le-a declanșat, Delia a fost inspirată să scrie piesa “Analog”. Povestea din spatele melodiei a fost prezentată la Radio Zu, acolo unde artista a venit pentru cânta piesa live și a-și face mesajul auzit.

Delia, despre piesele generate cu AI: “Mi s-a părut ireal. Am avut, totodată, și piele de găină, dar m-am simțit și extrem de tristă”

“Pentru mine, în momentul în care am auzit primele piese generate cu Suno sau cu… nu știu, orice altă aplicație AI (Artificial Inteligence)…în momentul în care am auzit primele lucruri, mi s-a părut ireal. Am avut, totodată, și piele de găină, dar m-am simțit și extrem de tristă, debusolată, speriată. Am trecut prin toate stările, cumva. În același timp, am apreciat cam ce poate să facă și cam unde se poate duce cu perfecțiunea, cu tot ceea ce ține de timbru vocal, de producție și așa mai departe, pentru că e huge (uriaș). Și o să fie din ce în ce mai puternic. Apoi am trecut prin faza în care am început să mă întristez rapid, pentru că observam că sunt foarte multe piese, foarte mult conținut în mediul online generat, în totalitate. Practic fără creativitate și, să zic, fără contribuție. Nici nu trebuie neapărat să dai un prompt. Îți alegi un stil și el îți compune (o piesă) și ți-o face și o cântă cum îți dorești”, a detaliat Delia în discuția cu Mihai Morar de la Radio Zu.

Delia despre vocea masculină din piesa “Analog”: “Este chiar făcută pe Suno și este primul lucru pe care l-a generat”

Vocea masculină din piesă este introdusă sub anonimat. Motivul este simplu: nu e vorba despre un artist, ci despre o voce generată de Suno.

“Apare o voce masculină, n-are niciun nume. Este invitatul meu pe piesă, ca să zic așa. Invitatul între ghilimele. Este acest bau-bau, monstru, nu știu cum să-i spun, care cântă extrem și se flexează extrem de înfoiat și e extrem de sintetic, cu care mă duelez, mă lupt. În partea de final îl las să cânte, îi dau 20 și ceva de secunde din piesă. Îl las pe el să cânte. A fost la prima generare, apropo. Adică nu am ales. (Vocea) este chiar făcută pe Suno și este primul lucru pe care l-a generat. Ăla l-am păstrat. N-am vrut să stau să caut. Am vrut să văd efectiv ce-mi dă, aia am luat. Cel mai artificial lucru posibil pe care poate să-l facă. Și am vrut să se simtă ce e sintetic, cumva, ca să fie o antiteză puternică. Dar am vrut să se și flexeze și să fie înfoiat, încordat”, a explicat Delia.

Pentru a-și mesajul și mai bine înțeles, Delia a cântat piesa live, arătând publicului ce poate să facă un artist “în carne și oase”. Ceva ce, un personaj AI, nu ar putea niciodată replica.

VIDEO: Delia cântând live “Analog” la Radio Zu

Piesa “Analog” este compusă de către Delia (muzică, text) împreună cu Alex Cotoi (muzică, producție). Videoclipul regizat de DCDG a fost lansat vineri și a depășit 320.000 de vizionări. În topul YouTube Tendințe pentru Muzică se află pe locul 12.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Îți recomandăm aceste videoclipuri

INFOMUSIC

Concerte & turneeLista artiștilor confirmați la Nibiru,  » Citește continuarea pe pagina autorului