“Choke Me” are acum Piano Version, cu Alexandra Căpitănescu la hotar de muzică clasică – AUDIO
Share
Alexandra Căpitănescu este reprezentanta țării noastre la Eurovision 2026. De când a câștigat Vocea României în 2023, traiectoria ei s-a schimbat complet. Muzica a devenit din hobby carieră, iar visul ei din copilărie s-a materializat. Pe 14 mai va urca pe scena de la Viena, iar momentul va rămâne în memoria ei și a noastră. Indiferent de locul pe care îl va ocupa în clasament.
Alexandra îi va avea alături pe colegii ei de trupă, care sunt mai mult decât niște instrumentiști. Fiecare are un rol esențial în sound-ul proiectului, prietenia unindu-i dincolo de muzică. Bogdan Stoican (19 ani) este chitaristul, Luca Șofron (20 de ani) este toboșarul, Matei Cohal (20 de ani) este basistul, Thomas Cârcotă (18 ani) este clăparul, iar împreună cu Alexandra (22 de ani) cântă muzică rock. Sunt cu toții adolescenți, dar vârsta e departe de a fi un impediment în această competiție. Din contră, chiar am spune că îi ajută. Pentru că, nu de puține ori, curajul înseamnă să te arunci în gol, după un vis, neștiind ce va urma. Iar ei au curajul să facă asta. Sub ochii întregii Europe.
Interviu cu Alexandra Căpitănescu & the band pentru InfoMusic
InfoMusic: Bună, Alexandra! Bună, băieți! Cum vă simțiți zilele acestea când toată România are ochii ațintiți asupra voastră, iar Europa devine și ea tot mai interesată?
Matei (bass): Ne simțim bine, sincer. Încercăm să rămânem cât mai relaxați și ancorați în ceea ce avem de făcut.
Luca (tobe): Da, suntem destul de chill. Nu vrem să ne lăsăm copleșiți de presiune, pentru că asta ne-ar scoate din zona în care performăm cel mai bine.
Alexandra: Cred că, dincolo de faptul că suntem “chill”, suntem și foarte fericiți. Pentru mine, personal, este un moment la care am visat de foarte mult timp. Am muncit mult și am învățat să avem răbdare. Nu era o întrebare de dacă, ci mai degrabă de când. Nu ne-am așteptat însă la un val atât de mare de susținere. Mesajele pe care le primim zilnic, din România și din afară, sunt incredibil de frumoase și ne dau multă energie.
InfoMusic: Ce faceți atunci când vreți să vă deconectați de la presiunea concursului și să găsiți puțină liniște în mijlocul acestei “furtuni” de opinii de toate felurile?
Thomas (clape): Eu simplific lucrurile: dau telefonul pe mute, mi-l arunc prin cameră și mă uit la un serial bun.
Alexandra: Și eu fac ceva similar. Îmi place să citesc, să ies în natură, să petrec timp cu familia și cu prietenii mei. Mă ajută să mă reconectez cu lucrurile simple.
Bogdan (chitară): Eu aleg varianta clasică: dorm. Funcționează de fiecare dată.
Alexandra Căpitănescu despre show-ul pentru Viena: “Dacă momentul iese așa cum trebuie, rezultatele vor veni de la sine”
InfoMusic: Semifinala de la Viena se apropie. Care va fi mindset-ul vostru când veți urca pe scenă?
Alexandra: Pentru mine, cel mai important este să mă bucur de moment. Vreau să-mi amintesc că este ceva la care am visat mult timp și să dau tot ce pot pe scenă. Dacă momentul iese așa cum trebuie, rezultatele vor veni de la sine.
Luca (tobe): Eu am un obiectiv simplu: să nu pice in-ear-ul. (râde)
Alexandra: Nu o să pice! Suntem pregătiți.
InfoMusic: Cât de importante credeți că sunt pre-party-urile și aparițiile de dinainte de semifinală?
Thomas (clape): Sunt foarte importante (pre-party-urile), pentru că acolo le arăți oamenilor cine ești cu adevărat ca artist.
