Videoclip oficial: ADDA feat. Smiley – Sâmbătă Seara

Adda și Smiley au lansat prima lor colaborare, o piesă de dragoste pentru weekenduri în doi intitulată “Sâmbătă Seara”. Melodia vine împreună cu un videoclip cu scene fierbinți între doi tineri îndrăgostiți.

Compusă de Adda și Smiley, piesa “Sâmbătă Seara” este dedicată tuturor cuplurilor care așteaptă cu nerăbdare weekendul pentru a se bucura de intimitate.

“”Sâmbătă Seara” e pentru amândoi! Să nu ne vadă nimeni! Să nu-i vedem nici noi!”, recomandă Adda, citând din versurile primei sale piese cu Smiley.

Noul single este lansat împreună cu un videoclip regizat de Alex Ceaușu după o scenografie semnată de Rizea Cătălin. În ton cu versurile melodiei, clipul ne prezintă felul în care “Sâmbătă Seara” ar putea arăta atunci când ți-o petreci cu persoana iubită.

“Sâmbătă Seara” e o piesă perfectă care se lansează acum, după carantină. Pentru că este despre apropiere. E o piesă senzuală despre dragoste… Intensă și împărtășită… Foarte împărtășită. Îmi dă o stare de bine și sper să rezoneze cu oamenii care o vor asculta. Iar clipul este senzațional! Mă bucur că este o colaborare cu Smiley. Se potrivește perfect cu piesa și vibe-ul. Am lucrat foarte frumos împreună. Este un artist pe care îl apreciez și respect mult”, declară ADDA.

INFO MUSIC