Sondaj la nivel european – 82% din cei care merg la festivaluri ar lua parte la un eveniment live până la sfârşitul anului

Un nou sondaj la nivel european a dezvăluit faptul că lumea e pregătită să-și asume riscurile și să ia parte la un eveniment live, concert sau festival, în următoarea perioadă, chiar dacă pandemia de COVID-19 nu s-a sfârșit.

82% dintre cei chestionați, aleși din rândurile celor care merg în mod obișnuit la festivaluri, au răspuns că s-ar simți confortabili să ia parte la un eveniment muzical live ce ar urma să aibă loc până la sfârșitul anului.

Sondajul a fost comandat de platforma Festicket și este foarte folositor, pentru că îi ajută pe organizatorii de festivaluri din toată Europa să vadă dacă oamenii sunt pregătiți să se întoarcă și să facă parte din publicul evenimentelor mari.

Însă, acel 82% s-ar aplica, cel mai probabil, festivalurilor și concertelor care ar fi organizate în toamnă, în cazul în care numărul de infectări cu COVID-19 continuă să scadă. Asta pentru că doar 31% din cei chestionați au răspuns că ar fi mai mult decât fericiți să ia parte la un festival / concert imediat după ridicarea restricțiilor.

Doar 11% au susținut că se vor întoarce la evenimentele muzicale live abia după ce va fi descoperit un vaccin

Sondajul celor de la Festicket mai arată și că 83% din oameni ar prefera festivalurile de o zi în locul celor care se întind pe mai multe zile. Pentru un festival ce s-ar întinde pe parcursul unui întreg weekend au optat 68% dintre cei întrebați.

Peste 75% dintre respondenți au mai indicat și că nu au nicio problemă în a cumpăra bilete pentru festivaluri și concerte ce urmează să aibă loc în 2021, dar 82% au susținut și că pentru ei este esențial ca pe viitor să existe o clauză de returnare a banilor în cazul în care evenimentul e anulat.

UN SITE DE MUZICA