(Video) Brian May, chitaristul de la Queen, povesteşte fanilor despre cum a făcut infarct

Brian May, chitaristul de la Queen, a dezvăluit fanilor despre „micul infarct” pe care l-a suferit, asta după ce a ajuns în spital, din cauza unui accident la gradinărit, unde și-a rupt un mușchi din partea dorsală.

În vârstă de 72 de ani, artistul spune că acum se simte bine, dar asta după ce a făcut o operație în urmă căreia i-au fost montate 3 stenturi.

Am fost șocat, deoarece am crezut că sunt un tip destul de sănătos și toată lumea îmi spunea – ai tensiunea foarte bună și pulsul la fel,

spune Brian.

May le-a mai spus fanilor că încearcă să se mențină fit: 

Mă mențin în formă mergând cu bicicleta, am o dietă bună, fără multe grăsimi, dar, oricum, în toată saga cu durerea din spate, am făcut și un mic infarct. Spun mic, deoarece nu mi-a făcut foarte mult rău. Au fost 40 de minute de durere în piept și sentimentul unei gheare care mă strânge, cât și amorțeala aia în mâini plus transpirația.

Doctorul său este cel care l-a dus la spital, unde i s-a făcut o angiografie coronariană pentru a vedea ce este în neregulă cu el.

S-au uitat la mine și mi-au spus – Brian, ne pare rău, dar este puțin mai complicat decât am crezut. 

Așa au descoperit că are 3 artere care ar fi putut bloca circulația sângelui către inima sa.

A optat pentru stenturi, iar acum se simte mult mai bine și îi încurajează pe fani să meargă la doctor: 

Am fost aproape de moarte din cauza asta, dar durerile mele erau dintr-o altă problemă. Dar sunt bine, sunt aici și sunt gata să rock.

un site de muzica